VIDEO Vasile Stângă, revoltat după ce Cristina Neagu a fost înjurată de fanii echipei Rapid. Ce a declarat golgheterul all-time al naționalei de handbal
Scandalul a luat amploare și e interpretat din mai multe perspective.
Gestul scandalos al fanilor echipei Rapid e comentat de oamenii din handbalul românesc.
Vasile Stângă, unul dintre cei mai valoroși handbaliști din istoria României, a comentat scandalul de la CSM București - Rapid 31-24.
Golgheterul all-time al naționalei României (1414 goluri) condamnă atitudinea fanilor rapidiști, care au înjurat-o pe Cristina Neagu în timpul meciului din Cupa României, disputat luni, la Sala Polivalentă.
"Lipsă de civilizație!"
Vasile Stângă, selecționerul care a calificat reprezentativa masculină la ultimul CM, în 2011, spune că e "lipsă crasă de respect".
"A fost o lipsă crasă de respect, pentru că, totuși, vorbim despre o femeie... Lipsă de civilizație! Totuși, te afli într-o sală de sport, cu femei, cu copii și nu e normal... Aici, în primul rând, cred că organizatorii, federația, ar trebui să ia măsuri și, în astfel de momente, să-i scoată pe pe huligani în afara sălii.
Ar trebui, încetul cu încetul, să ne civilizăm și noi. Inclusiv galeriile de fotbal! Și să dăm dovadă de fair-play față de sportivi, pentru că ei sunt actorii principali, cei care muncesc și încearcă să obțină victoria", a declarat Vasile Stângă, într-un interviu acordat lui Amir Kiarash, în Adevărul.
CSM București a sesizat comisiile FRH
CSM Bucureşti a anunţat că a sesizat comisiile de specialitate ale Federaţiei Române de Handbal pentru a analiza incidentele de la confruntările cu Rapid.
Sesizarea intervine după ce Cristina Neagu a fost ţinta insultelor fanilor rapidişti la meciul câştigat de CSM Bucureşti în optimile Cupei României la handbal feminin.
Cazul a ajuns la Comisia de Disciplină, care a anunțat după ședința de marți că a solicitat un punct de vedere din partea CS Rapid, o decizie urmând să fie luată săptămâna viitoare, la următoarea ședință.
"În legătură cu Raportul suplimentar întocmit de observatorul delegat la jocul de Cupa României ”Râureni” – feminin, dintre CSM BUCUREȘTI și CS RAPID BUCUREȘTI, din data de 20.02.2023, de la București, Comisia a solicitat un punct de vedere clubului CS RAPID BUCUREȘTI cu privire la incidentele din timpul și la finalul jocului, până la următoarea ședință a Comisiei Centrale de Disciplină, din data de 28.02.2023", se arată pe site-ul FRH.
Stângă: "E un semnal de alarmă pentru federație!"
"E un semnal de alarmă pentru federație ce s-a întâmplat acum! Pentru că trebuie să ia măsuri foarte dure, ca să potolim acești oameni. Nu se poate ca, pe un teren de sport, să scandezi asemenea lucruri incalificabile! Și e cu atât mai grav că vorbim despre cea mai bună handbalistă a lumii, ne-a făcut mândri în atâtea meciuri, în străinătate s-a auzit de handbalul românesc și datorită Cristinei Neagu.
Și tu vii și scandezi injurii la adresa ei... O lipsă totală de respect, nici n-am cuvinte. Sper ca federația să le dea o amendă, să usture rău de tot!", a mai spus Vasile Stângă, pentru sursa mai sus menționată.
VIDEO Cristina Neagu, declarații după CSM București - Rapid 31-24
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News