VIDEO Ziua și scandalul la Rapid: jucătoarea lui Ferencvaros, acuzații de rasism: "Un idiot! Să nu mai intre în sală"

Rapid a pierdut meciul cu Ferencvaros, scor 20-23, în grupa B din Liga Campionilor la handbal feminin.

La finalul meciului disputat în Sala Polivalentă din București, a izbucnit un conflict între franțuzoaica Beatrice Edwige, pivotul lui Ferencvaros, și un suporter al Rapidului.

Scandal după Rapid - Ferencvaros. Beatrice Edwige, acuzații de rasism

Edwige (35 de ani) susține că, în timpul meciului, un fan al Rapidului ar fi avut o aluzie rasistă la adresa sa, motiv pentru care la finalul jocului a mers la individul respectiv pentru a-i cere explicații.

Jucătoarea lui Ferencvaros spune că suporterul respectiv ar trebui interzis în Sala Polivalentă și să nu mai fie considerat fan al Rapidului.

"În primul rând, nu e vorba de toți fanii Rapidului, nu vreau să-i pun pe toți în aceeași oală. Unii dintre ei au fost extraordinari, a fost o atmosferă foarte bună în sală, dar, la fel ca peste tot, există și oameni idioți, iar acel băiat cred că este idiot. În timpul meciului, nu știu exact ce înseamnă, dar mi-a arătat asta (n.r - duce mâna către față), mi-a arătat fața.

Dacă îmi arăți culoarea pielii, înseamnă că ai ceva împotriva mea. Am lăsat să treacă în timpul meciului pentru că nu era momentul, dar la final m-am dus la el pentru că am vrut să-l întreb care e problema. Mi-a zis: 'Aa, nu, nu am zis nimic, nu am făcut nimic'. Ar trebui să îți asumi ce ai făcut!

Repet, nu vreau să pun toți fanii Rapidului în aceeași oală. A fost vorba doar de un băiat stupid, iar handbalul nu merita asta, eu nu merit asta. Chiar sper ca acest om să nu mai intre în arena voastră. Din punctul meu de vedere, e un idiot care nu merită să fie catalogat fan al Rapidului. 

Mereu când am văzut arena voastră am văzut că e o atmosferă frumoasă, dar acest om nu merită să fie numit fan sau suporter al Rapidului", a spus Beatrice Edwige, după meci.

Incidentul din Sala Polivalentă vine la doar o zi după ce clubul de fotbal Rapid a emis un comunicat prin care l-a acuzat pe Dorinel Munteanu că "a jignit suporterii Rapidului". Antrenorul de la Oțelul Galați a spus despre câțiva fani giuleșteni că sunt "mai bronzați".

VIDEO Ce s-a întâmplat imediat după Rapid - Ferencvaros

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!