„N-au declarat-o specialiștii cea mai bună din lume!” Tadici continuă conflictul cu Cristina Neagu: „Asta e frustrarea ei!” 

„N-au declarat-o specialiștii cea mai bună din lume!” Tadici continuă conflictul cu Cristina Neagu: „Asta e frustrarea ei!”  Handbal

Meciul dintre CSM București și HC Zalău s-a încheiat cu o victorie pentru „tigroaice”, 26-24, iar titlul se joacă în ultima etapă. 

Rapid București și CSM București se luptă pentru titlu, care se decide în ultima etapă,  când CS Rapid va juca la Râmnicu Vâlcea, contra echipei locale, care a învins-o sâmbătă în semifinalele Cupei României, în timp ce campioana CSM Bucureşti va juca acasă cu Minaur Baia Mare. 

Finalul de meci dintre CSM și Zalău, echipa lui Gheorghe Tadici, a fost unul tensionat, iar Cristina Neagu a răbufnit pe rețelele de socializare la final, făcând acuzații dure la adresa echipei adverse. Antrenorul Zalăului i-a dat replica, atacând-o dur pe Neagu pentru remarcile pe care le-a făcut. 

Gheorghe Tadici, noi declarații despre Cristina Neagu: „N-au declarat-o specialiștii cea mai bună din lume!” 

Gheorghe Tadici, un personaj controversat în handbal prin ieșirile agresive pe care le are la adresa jucătoarelor sale, i-a oferit o nouă replică lui Neagu, despre care a spus că are un caracter dificil. Mai mult, antrenorul a atacat conducerea lui CSM București pentru banii investiți la echipă, fără rezultate notabile și a comparat-o pe Cristina Neagu cu Bojana Popovici, punctând că jucătoarea română „nu îi ajunge la degetul mic”.  

„Gestul ei m-a deranjat. Sunt una dintre persoanele care a lucrat cu ea. Nu de azi sau de ieri, ci din ziua în care a ajuns o mică vedetuţă. Caracterul ei este foarte dificil. Are asemenea reacţii în momentul în care întâlneşte jucătoare în campionatul României care încearcă să o oprească. 

A mai avut asemenea ieşiri. Nu fac bine. Eu am amendat acest lucru de ani de zile. Patru milioane de euro merg spre ele şi pentru ce? Pentru a câştiga campionatul sau Cupa? Au ratat multe obiective în ultimii 2-3 ani. Nu e prost cel care cere, ci cel care dă.

Sportul trebuie ajutat, dar ca să plăteşti aproape un miliard pe lună unei jucătoare care lucrează 2-3 ore pe zi… Dacă ar fi din bani privaţi, n-aş avea nimic. E naivitate. Eşti plătită din bugetul Capitalei. 

Frustrarea ei este că o echipă cu jucătoare de 19-24 de ani îndrăznesc să li se opună. Nu se califică în Final Four. Rămâne de văzut dacă e cea mai bună jucătoare din lume. N-au declarat-o specialiştii. Au fost jucătoare, sa fim serioşi, de-a lungul anilor… Popovici.. Nu-i ajunge nici la degetul mic Neagu!”, a declarat Gheorghe Tadici conform as.ro

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!