Dezbaterea electorală a fost devansată

Leaders' Debates Commission a decis ca cea mai importantă dezbatere electorală televizată în limba franceză între liderii celor mai importante cinci partide participante la alegerile federale canadiene, care vor avea loc pe 28 aprilie, să înceapă cu două ore mai devreme. 

Motivul este că aceasta era programată pe 17 aprilie, la aceeași oră cu meciul de hochei din NHL dintre Montreal Canadiens și Carolina Hurricanes. Partida ar putea asigura locul în play-off-ul competiției pentru echipa canadiană și disputa electorală risca să fie urmărită de foarte puține persoane, în condițiile în care hocheiul pe gheață este cel mai iubit sport în țara din America de Nord. 

Hocheiul pe gheață este o religie în Canada

Echipa națională masculină de hochei pe gheață este considerată una dintre cele mai valoroase din lume, fiind de nouă ori campioană olimpică (1920, 1924, 1928, 1932, 1948, 1952, 2002, 2010, 2014) și de 28 de ori campioană mondială, în timp ce reprezentativa feminină s-a impus de cinci ori la Jocurile Olimpice (2002, 2006, 2010, 2014, 2022) și este de 13 ori campioană mondială. 

Montreal Canadiens este un club înființat în 1909, care a câștigat Stanley Cup de 24 de ori (deține acest record). Conform tradiției electorale canadiene, până la alegeri au loc două dezbateri televizate între liderii celor mai importante cinci partide politice, una în limba engleză și alta în limba franceză. 

Foto - Getty Images