6 fotbalisti din Serie A in jurul carora se va construi noua Squadra Azzurra! Pe cine se duc ZECILE de milioane ale bogatilor Italiei

6 fotbalisti din Serie A in jurul carora se va construi noua Squadra Azzurra! Pe cine se duc ZECILE de milioane ale bogatilor Italiei Italia

In ultimele sezoane, fotbalul a devenit tot mai orientat catre jucatorii tineri, iar una dintre tarile afectate de acest fenomen a fost Italia.

Dominatia lui Juve a fost facilitata si de incapacitatea celorlalti granzi de a se adapta la noua dinamica din fotbal, Inter si Milan, echipe candva imense la nivel european, inca se cauta dupa apusul unor generatii care le-au adus gloria. Dupa tripla reusita de formatia construita de Mourinho, in sezonul 2009-2010, Inter n-a mai castigat niciun titlu in Serie A, in vreme ce Milanul se zbate in mediocritate de cand au plecat Allegri si Berlusconi. Politica celor doua cluburi a fost una care a adus candva succes, dar nu a creat perspective. Cumva, mostenirile lui Moratti si Berlusconi seamana cu ce a facut Sir Alex Ferguson la Manchester United, club care nu reuseste sa isi revina dupa retragerea scotianului. Nici nationala Italiei nu a scapat de efectele negative ale scaderii nivelului competitiei interne, insa exista semne ca situatia se imbunatateste. 

In Serie A, apar tot mai multi tineri italieni talentati si care deja impresioneaza la cluburile lor. Gianluigi Donnarumma este deja, in mod cert, inlocuitorul legendarului Buffon intre buturile azzurrilor. La doar 21 de ani, portarul Milanului are deja 16 selectii pentru Italia si 166 de meciuri in prima liga din tara sa. Nimic nu pare sa-l poata opri din a pune monopol pe poarta nationalei multi ani de acum incolo, asa ca italienii pot considera macar o problema rezolvata. Care sunt, insa, alti sase jucatori tineri si extrem de talentati care pot sa-l urmeze pe noul Gigi din poarta Italiei? 

Alessandro Bastoni (21 ani) - fundas central, Internazionale Milano
Antonio Conte este managerul care a reusit sa le redea fanilor Interului speranta ca echipa lor va reusi sa castige un nou titlu, dupa 10 ani de la ultima astfel de performanta. Chiar daca titlul pare a fi deja un obiectiv imposibil de atins, fostul manager al lui Chelsea a creat conditii incurajatoare pentru viitorul nerazzurrilor. Adeptul unei linii defensive bazate pe trei fundasi centrali, Conte a identificat in tanarul Alessandro Bastoni o piesa esentiala pentru angrenajul sau. Bastoni a revenit vara trecuta la Inter, dupa imprumutul de la Parma, si a evoluat in acest sezon in 14 partide din Serie A. Conform ultimelor informatii din presa itaiana, Conte il va utiliza titular in sezonul viitor, langa mult mai experimentatii Skriniar si Stefan de Vrij. 

Luca Pellegrini (21 ani) - fundas stanga, Juventus Torino (imprumutat la Cagliari)
Luca Pellegrini a fost protagonistul unui schimb interesant de jucatori facut de Juventus cu AS Roma, in vara anului 2019. Daca Leonardo Spinazzola, un fotbalist in varsta de 27 de ani, pe care campioana il tot imprumutase in ultimii 7 ani, mergea pe Olimpico, Juve reusea sa puna mana pe un fundas tanar si de foarte mare perspectiva. Luca Pellegrini evolueaza in banda stanga si a fost imediat imprumutat de Juve la Cagliari, unde a strans 20 de meciuri in acest sezon. Impresariat de celebrul Mino Raiola, Pellegrini va reveni la Juve la finalul sezonului unde este foarte posibil sa ramana si sa se lupte pentru un loc de titular cu Alex Sandro. 

Sandro Tonali (20 ani) - mijlocas defensiv, Brescia
Supranumit ‘noul Andrea Pirlo’, mijlocasul defensiv al Bresciei este dorit de toate marile cluburi ale Italiei, insa nici Liverpool, Barcelona sau PSG nu s-au ferit sa se intereseze de un eventual transfer. Despre Tonali, legendarul Francesco Totti spunea ca “are viteza, tehnica, este calm si stie mereu unde sa se plaseze. Este ca o combinatie de Pirlo si Gatusso, mereu util”. Se pare ca Inter si Juventus se afla in pole-position pentru transferul tanarului mijlocas, insa PSG mizeaza pe influenta pe care Marco Verratti o poate avea asupra colegului sau de la nationala, unde Tonali a jucat deja de trei ori. Un nume surpriza in lupta pentru Tonali este cel al lui AC Milan. Rossonerri vor sa revina cumva in elita fotbalului italian si considera ca aducerea unui fotbalist de valoarea lui Tonali poate fi modalitatea ideala pentru a atrage si alte talente. Este, insa, greu de crezut ca Milan va putea lua fata celorlalte cluburi doritoare in goana dupa tanarul mijlocas. 

Nicolo Zaniolo (20 de ani) - mijlocas ofensiv, AS Roma
Dorit in trecut de Arsenal si Real Madrid, deja consacratul Zaniolo este printre cele mai importante piese pe care Roma le are la dispozitie pentru a-si cladi un viitor in care sa se lupte pentru pozitiile de Champions League. Cu o viziunea a jocului formidabila, mijlocasul a marcat de sase ori in cele 24 de partide disputate pentru trupa de pe Olimpico in Serie A si Europa League, pe parcursul sezonului actual. Romanistii i-au prelungit contractul lui Zaniolo pana in 2024, iar tanarul italian este evaluat deja la peste 40 de milioane de euro. 

Federico Chiesa (22 ani) - aripa dreapta, Fiorentina
Cotat la aproape 50 de milioane de euro, Chiesa reprezinta comoara celor de la Fiorentina. Capabil sa joace atat ca aripa dreapta, cat si in banda stanga, tanarul Federico are deja 17 selectii in nationala Italiei, pentru care a marcat o data si este dorit de marile cluburi ale Europei, printre care si Inter, Juventus, Manchester United sau Chelsea. Contractul lui Chiesa cu Fiorentina expira in 2022, insa clubul alb-violet doreste sa ii prelungeasca intelegerea si planuieste sa adauge in contract o clauza de reziliere in valoare de 100 de milioane de euro. 

Sebastiano Esposito (17 ani) - atacant, Internazionale Milano
Dintr-o astfel de lista nu putea lipsi un varf cu perspective excelente. Ciro Immobile este cel mai in voga atacant italian al momentului, insa golgheterul Serie A nu mai are o varsta care sa ii faca pe fanii nationalei sa viseze ca le va purta echipa catre un nou succes important la Euro sau Cupa Mondiala. Asa ca sperantele se pun in viitor, iar viitorul ofensiv al Italiei nu poate fi reprezentat de altcineva decat de Sebastiano Esposito. In varsta de doar 17 ani, atacantul lui Inter a fost pastrat de Conte la prima echipa pentru a putea invata meserie de la Lukaku si Lautaro Martinez, dar a avut si sansa de a juca in 10 partide pentru prima echipa, in acest sezon. Esposito are cinci aparitii in Serie A, dar a debutat si in competitiile europene, bifand trei meciuri in Champions League si unul in Europa League. Chiar daca s-a zvonit ca va fi imprumutat, tanarul atacant a ramas la Inter si ramane de vazut ce se va intampla cu el in urmatoarea stagiune. Conte pare a fi decis sa il utilizeze, dar nici posibilitatea unui imprumut nu poate fi exclusa. 

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!