A jucat cu Dennis Man și Valentin Mihăilă la Parma și a tras o concluzie: ”Sunt foarte buni”

A jucat cu Dennis Man și Valentin Mihăilă la Parma și a tras o concluzie: ”Sunt foarte buni” Italia

Parma a debutat cu un rezultat pozitiv în noul sezon din Serie A, scor 1-1 cu Fiorentina, una dintre echipele cu pretenții din campionatul Italiei.

Dennis Man a marcat primul gol pentru Parma de la revenirea în Serie A, iar Valentin Mihăilă a fost titular și a bifat câteva ocazii periculoase de a înscrie.

Evoluțiile celor doi internaționali români i-au convins pe cei care urmăresc atent echipa lui Fabio Pecchia. Juraj Kucka (37 de ani), fostul mijlocaș de la Parma, este de părere că cei doi vor fi ”jucători-cheie” în acest sezon.

Juraj Kucka: ”Au multă calitate”

Mijlocașul slovac a evoluat pentru Parma între 2019 și 2021, după care a fost împrumutat la Watford și, mai apoi, cedat la Slovan Bratislava.

”(n.r. - Cine ar putea fi jucătorul decisiv?) Pentru Parma aș spune Man sau Mihăilă. Îi știu pentru că au jucat cu mine. Au multă calitate, sunt foarte buni. 

Pentru Milan aș spune Leao. Dacă e în formă, este devastator. Îmi pare rău pentru Morata că s-a accidentat, este un jucător bun”, a spus Kucka, potrivit parmatoday.it.

Dennis Man: "Putem avea un cuvânt de spus în Serie A!"

După meciul cu Fiorentina, Dennis Man a ținut să laude prestația echipei sale din primul meci după revenirea în Serie A și a declarat că Parma ar fi trebuit să marcheze mai mult având în vedere numărul ocaziilor pe care și le-a creat.

"Cred că am făcut un meci foarte bune, am avut multe ocazii. Așa este fotbalul, dacă nu marchezi, vei primi goluri. Trebuie să mergem înainte și să muncim, dar putem avea un cuvânt de spus în Serie A.

Toată echipa a jucat foarte bine, am funcționat bine împreună, iar acum ne gândim la meciul cu AC Milan, trebuie să ne pregătim foarte bine", a spus Dennis Man, potrivit Parma Live.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!