GALERIE FOTO A profitat de gafa lui Radu și așteaptă telefonul lui Milan! Nicola Sansone, pus pe glume: ”Măcar un împrumut, să pot juca în Champions League”
Inter Milano a făcut un pas greșit în lupta pentru titlu. A pierdut cu 2-1 pe terenul Bolognei, după un meci decis de gafa lui Ionuț Radu, și a rămas pe locul doi în Italia, la două puncte în spatele rivalei AC Milan.
În minutul 81 al partidei, Perisic a trimis din aut în careul mic, către Radu, iar portarul român a dat pe lângă minge și i-a permis lui Nicola Sansone (30 de ani) să înscrie de pe linia porții goale.
Nicola Sansone, prima reacție după ce a decis meciul cu Inter Milano
După meci, atacantul italian născut la Munchen s-a ținut de glume. A spus că așteaptă un telefon din partea celor de la AC Milan pentru a juca în Champions League, în cazul în care echipa lui Stefano Pioli va câștiga titlul în Serie A.
"Trebuie mereu să crezi în tine, chiar și atunci când pare că nu vei marca. Radu a comis o greșeală, iar eu am băgat-o în poartă. Sper ca Maldini sau altcineva de la AC Milan să mă sune, măcar pentru un împrumut, ca să pot juca și eu în Champions League", a spus Sansone, conform tuttomercatoweb.
Pentru Ionuț Radu ar putea fi ultimul meci la Inter. Agentul său a anunțat în mai multe rânduri că intenționează să îi găsească o nouă echipă din vară, având în vedere că prinde foarte puține minute la campioana Italiei.
Fostul căpitan al naționalei de tineret a României s-a aflat la primul meci din Serie A în acest sezon, iar eroarea sa o poate costa titlul pe Inter. Echipa lui Simone Inzaghi a ratat șansa de a urca pe primul loc, iar AC Milan rămâne lider, cu două puncte avans și patru etape rămase.
Programul lui Inter Milano până la finalul sezonului:
Udinese - Inter
Inter - Empoli
Cagliari - Inter
Inter - Sampdoria
Programul lui AC Milan până la finalul sezonului:
AC Milan - Fiorentina
Verona - AC Milan
AC Milan - Atalanta
Sassuolo - AC Milan
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News