Simone Inzaghi, antrenorul lui Inter Milano, nu se află sub investigație, dar a trebuit să clarifice în fața anchetatorilor relația pe care o are cu liderii galeriei din Curva Nord.
Conducătorii ultrașilor rivalelor Inter și AC Milan au fost arestați
Nouăsprezece dintre conducătorii ultrașilor rivalelor Inter și AC Milan au fost arestați, pentru că ar face parte din grupări mafiote periculoase. Tehnicianul ar fi fost interceptat de procurorii italieni în timpul unor discuții telefonice pe care le-a purtat cu Marco Ferdico, fostul lider al Inter Nord, care îl sunase pentru a primi bilete gratuite la finala Champions League din 2023.
Inzaghi s-a prezentat în fața anchetatorilor însoțit de Gianluca Cameruccio, directorul de securitate al clubului, și de avocatul Angelo Capellini, iar la ora 15:30 s-a întors în cantonamentul de la Appiano Gentile, pentru a conduce antrenamentul echipei.
Ancheta, lansată după ce Beretta l-a ucis pe moștenitorul 'Ndrangheta
Acțiunea polițienească de amploare a început după ce liderul ultrașilor Inter Milano, Andrea Beretta, l-a înjunghiat mortal pe Antonio Bellocco, moștenitor al grupării mafiote 'Ndrangheta din Calabria. Incidentul s-a petrecut pe 4 septembrie, când cei doi bărbați, apropiați anterior, au avut o altercație în mașină în timp ce se aflau în fața unui centru sportiv din Cernusco sul Naviglio, suburbia orașului Milano. Bellocco l-ar împușcat pe Andrea Beretta în picior, iar acesta din urmă a răspuns înjunghiindu-l în gât.
Beretta a afirmat că a acționat în legitimă apărare fiindcă se temea că ar fi fost ucis dacă nu ar fi ripostat. Beretta a fost transportat la spital pentru o rană superficială la șold, iar autoritățile au confiscat atât cuțitul, cât și arma de foc implicate în incident. Beretta, care a fost condamnat de mai multe ori pentru violențe și trafic de droguri, a devenit șeful grupării de suporteri ultras ai formației Inter Milano, după asasinarea liderului istoric al acesteia, Vittorio "Lo Zio" Boiocchi, în octombrie 2022. Acesta a fost lovit de cinci gloanțe trase de un motociclist, în timp ce stătea la o terasă din cartierul Baretto, locul tradițional de întâlnire al brigăzii "Boys San".
Foto - Getty Images