Federico Cherubini, președintele ”Cruciaților” a declarat în cadrul unui interviu acordat recent faptul că este esențial ca Pama să se salveze de la retrogradare în acest sezon, atât pentru club, cât și pentru jucători.
Federico Cherubini: ”E un lucru esențial pentru club și jucători să rămânem în Serie A!”
Echipa antrenată de Cristi Chivu, unde evoluează și Dennis Man și Valentin Mihăilă, ocupă locul 16 în Serie A, cu 25 de puncte acumulate.
”Parma reprezintă un unicat în fotbalul italian, atât pentru istoria sa, cât și pentru oraș, club și ambițiile sale. Sunt convins că avem toate condițiile pentru a face o treabă bună.
Avem entuziasm și dorința de a ne menține în Serie A, un obiectiv care reprezintă un lucru esențial atât pentru club, cât și pentru jucătorii care astăzi îmbracă tricoul echipei”, a spus Federico Cherubini, președintele Parmei, conform sportparma.com.
Cherubini a vorbit și despre planurile celor de la Parma, dar și despre investițiiile planificate de americanul Kyle Krause.
”Mi-aș dori să văd o Parma cu jucători tineri care provin din academie. Conexiunea pe care o avem cu această zonă este fundamentală, pot ajunge jucători la prima echipă care să transmită ceva coechipierilor lor în ceea ce privește identitatea.
Stadionul este una dintre operațiunile importante pentru dezvoltarea și viitorul Parmei, dar mai sunt și altele precum investițiile în centrul sportiv și dezvoltarea academiei și a fotbalului feminin. Krause a demonstrat că vrea să dezvolte și să investească, pentru că un club trebuie să se dezvolte în toate zonele, de la infrastructură la proiecte tehnice”, a adăgat Cherubini.