Balonul de Aur, contestat: ”Eu nu-l pot lua în serios dacă Ibrahimovic nu l-a câștigat niciodată”
Balonul de Aur nu poate fi luat în serios dacă Zlatan Ibrahimovic nu l-a câştigat niciodată, a declarat Mino Raiola, unul dintre cei mai influenţi agenţi de jucători din lumea fotbalului, citat de TuttoMercatoWeb.
"Balonul de Aur? Eu nu pot să-l iau în serios", a afirmat Raiola.
"După mine, Lewandowski ar fi trebuit să-l obţină în acest an. Şi Zlatan ar fi trebuit să-l obţină. Calitatea nu are întotdeauna câştig de cauză într-o democraţie. Emoţiile şi sentimentele joacă un rol în alegere. Cine îmi place şi cine nu", a spus agentul.
Balonul de Aur i-a revenit în 2021 argentinianului Lionel Messi, care a intrat pentru a şaptea oară în posesia acestei distincţii.
Ibrahimovic a declarat în această săptămână că nu ştie de ce nu a câştigat Balonul de Aur.
"De ce nu am câştigat niciodată Balonul de Aur? Nu ştiu, nu depinde de mine. Eu joc fotbal. Depinde cum văd alţii lucrurile. Acum a câştigat Messi Balonul de Aur şi mulţi spun că l-ar fi meritat Lewandowski. Nu este un lucru care mă opreşte.
Sigur, ar fi fost frumos să câştig Balonul de Aur, dar asta nu îmi schimbă cariera sau calitatea individuală. Am avut şansa să joc cu jucători mari şi în echipe mari. Şi ceva am câştigat...", a spus atacantul suedez, în vârstă de 40 de ani.
Agerpres.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News