Berlusconi: "Am pregatit 100 de milioane pentru Ronaldinho"
Patronul Milanului nu renunta la visul unei noi triplete, asa cum a fost cea olandeza, din echipa marelui Milan al anilor 90. De data aceasta, favoriti pentru crearea noului "diavol" sunt brazilienii. Doi dintre ei sunt deja in lotul rossonerrilor. Kaka si Ronaldo vor putea fi insotiti in curand de superstarul Barcelonei, Ronaldinho. Silvio Berlusconi a rezervat 100 de milioane de euro pentru a incerca sa-l transfere pe Dinho, informeaza cotidianul Gazetta dello Sport, citat de spaniolii de la Marca.
"Am pus deoparte 100 de milioane de euro pentru Ronaldinho", a declarat Berlusconi, conform Gazetta dello Sport. Ziarul roz precizeaza si ca pe actualul extraterestru il asteapta un contract de 9 milioane de euro pe sezon, timp de 5 ani. Din suma vehiculata, se pare ca doar 10 la suta vor ramane catalanilor, restul urmind sa revina jucatorului. Intelegerea lui Ronaldinho cu Barcelona va expira in vara lui 2008.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News