Ce mașină conduce Radu Drăgușin, românul împrumutat de Juventus la Sampdoria 

Ce mașină conduce Radu Drăgușin, românul împrumutat de Juventus la Sampdoria  Italia

Radu Drăgușin, component al naționalei de tineret, e un fotbalist atipic.

Fiul fostei mari baschetbaliste Svetlana Drăgușin a reușit să se impună în fotbalul italian și chiar a jucat pentru Juventus Torino, grupare de care aparține. 

A avut mai multe oferte din alte campionate, dar a preferat să rămână în Peninsulă și să fie împrumutat la Sampdoria, o echipă de tradiție din "Cizmă".

Ce mașină conduce Radu Drăgușin, românul împrumutat de Juventus la Sampdoria  

Dacă în urmă cu câteva luni impresarul său, Florin Manea, spunea într-un interviu pentru Sport.ro că Radu Drăgușin nu a fost luat de val și nu cheltuie bani pe mașini scumpe, puternicul stoper a întărit afirmațiile agentului FIFA și a dezvăluit ce autoturism deține. 

"Un Audi SQ5. Un model normal. Nu e momentul să mă gândesc la o mașină ieșită din comun", a declarat Radu Drăgușin, într-un interviu pentru playsport.ro

Ce spunea Florin Manea despre Radu Drăgușin

"Radu are ceas Apple de 500 de euro, nu de zeci de mii, cum aveau alți fotbaliști români, care au fost făcuți pachet și au fost trimiși înapoi în țară. Are o mașină Audi Q5, de 20.000 de euro, nici măcar nu e nouă. Are un salariu de zeci de mii de euro pe lună, dar e o persoană cumpătată și un tânăr care pune fotbalul pe primul loc. 

Dacă doar din cauza faptului că nu și-a luat Ferrari de 200.000 de euro și nu cheltuie banii pe brizbrizuri la modă se consideră că nu e fotbalist de mare valoare, atunci nu e. De aia poate că nu place tuturor", spunea Florin Manea, într-un interviu pentru sport.ro, în momentul în care jucătorul pe care îl imresariază a anunțat că nu vine la naționala lui Florin Bratu.

Ulterior, Bratu și Drăgușin au ajuns la un consens, iar fotbalistul e convocat la fiecare acțiune a reprezentativei Under 21. 

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!