Ce s-a întâmplat în doar câteva ore de la lansarea tricoului de portar al lui Olivier Giroud

Ce s-a întâmplat în doar câteva ore de la lansarea tricoului de portar al lui Olivier Giroud Italia

Olivier Giroud (37 de ani) a fost eroul lui AC Milan în meciul cu Genoa, câștigat de echipa sa dramatic, scor 1-0.

Intrat pe teren în minutul 66, Olivier Giroud nu a reușit să marcheze, însă în minutul 90+9 a intrat în poarta echipei sale, după ce goalkeeper-ul Mike Maignan a fost eliminat pentru un fault dur, iar oaspeții nu mai aveau nicio schimbare la dispoziție.

Olivier Giroud a luat tricoul și mănușile colegului său și a avut o intervenție decisivă la o ocazie de gol a lui George Pușcaș. 

Succes răsunător pentru campania de marketing lansată de AC Milan

Clubul de pe San Siro a decis să scoată la vânzare tricouri de portar cu numele lui Giroud și numărul 9. În plus, suporterii au avut posibilitatea să-și personalizeze tricoul, iar produsul a fost sold-out în doar câteva ore, anunță DailyStar

"Sâmbătă, Olivier Giroud a scris istorie intrând în poartă cu mult curaj la meciul cu Genoa. Am decis să sărbătorim performanța sa și am inclus pe site-ul nostru, la secțiunea destinată portarilor, tricoul său", a transmis AC Milan, potrivit RMC Sport.

Olivier Giroud, întrebat despre parada în fața lui George Pușcaș

Pentru intervenția sa, Giroud a fost lăudat de presa din Italia, iar la flash-interviu a fost întrebat dacă acel moment valorează cât un gol. Răspunsul a fost pe măsură.

"Aproape. Nu știam dacă Calabria îmi va trimite mingea cu capul, așa că mi-am spus să ies în loc să rămân în poartă. Am simțit că e alegerea bună", a spus Giroud, citat de Tuttomercatoweb.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!