Compagno a avut un 2024 excelent, cu 19 goluri marcate în tricoul chinezilor de la Tianjin Jinmen Tiger. Totuși, atacantul italian a decis să părăsească echipa după doar un sezon, iar acum se află în căutarea unui nou club.

Sampdoria a început negocierile cu Andrea Compagno

Viitorul lui Andrea Compagno ar putea fi la Sampdoria, ocupanta locului 16 din Serie B. SportItalia anunță că formația italiană caută întăriri pentru atacul echipei conduse de Leonardo Semplici, iar favoriți pentru un transfer sunt Andrea Compagno și senegalezul M'Baye Niang (30 de ani), ambii liberi de contract, ultimul după despărțirea de Wydad Casablanca.

Sampdoria este rivala locală a celor de la Genoa, club aflat acum în Serie A, unde acționar majoritar a devenit Dan Șucu. Inclusiv despre Genoa s-a scris în ultima perioadă că ar fi interesată de transferul lui Andrea Compagno.

Un eventual transfer al lui Compagno la Sampdoria ar fi surprinzător, în condițiile în care vârful din Palermo anunța în decembrie că sunt șanse foarte mari să își continue cariera la un club din afara Italiei.

În țara natală, Compagno a jucat pentru cluburi din Serie D, precum ASD Due Torri, Pinerolo FC, SSD Argentina Arma, Borgosesia Calcio sau Nuorese Calcio. Ulterior, a fost golgheter în San Marino, la Tre Fiori, iar în perioada 2020-2023 a jucat în România, la FC U Craiova și FCSB.

  • 3,5 milioane de euro este cota de piață a lui Andrea Compagno, potrivit Transfermarkt

Compagno, bun în România, dar și în China

Sezonul 2022/2023 a fost unul de vis pentru Andrea Compagno, cu 21 de goluri (6 la FC U Craiova, 15 la FCSB) în 39 de meciuri. În prima parte a stagiunii următoare, italianul a mai înscris doar de 4 ori, însă și șansele primite au fost din ce în ce mai rare.

Până la urmă, Compagno a fost vândut în schimbul unei sume modice, 120.000 de euro. Vârful din Palermo a reușit să rupă plasele în China: 19 goluri în 29 de partide pentru Tianjin Jinmen Tiger.