Ciprian Tătărușanu, evoluție solidă în derby-ul cu Juventus. Ce au scris jurnaliștii italieni despre prestația românului
Ciprian Tătărușanu a fost integralist în partida AC Milan - Juventus, scor 2-0, din etapa a noua din Serie A.
Revenit în poarta campioanei din Serie A după accidentarea lui Mike Maignan, Ciprian Tătărușanu a bifat o nouă prestație solidă în campionat.
AC Milan a jucat împotriva celor de la Juventus, impunându-se cu 2-0, după golurile marcate de Tomori și Diaz.
După meciul cu Juventus, Ciprian Tătărușanu a fost notat cu 6 atât de jurnaliștii de la calciomercato.com, cât și de cei de la tuttomercatoweb.com.
"A fost spectator până în minutul 70, când Milik l-a pus la treabă, dar și-a îndeplinit datoria fără emoții", "Atent pe ieșirile înalte, cu intervenții precise când a fost cazul", au notat italienii.
Alexandru Bourceanu îl vede pe Ciprian Tătărușanu valabil pentru echipa națională
Văzând evoluția bună a lui Ciprian Tătărușanu, Alexandru Bourceanu (37 ani) a lansat o nouă teorie care i-ar da bătăi de cap lui Edi Iordănescu (44 ani). Fostul închizător este de părere că o revenire a portarului la echipa națională ar face FRF-ul să-și regândească strategia.
"Ce ar fi interesat, în goana noastră de a schimba echipa națională și de a o întineri, un anunț al lui Ciprian Tătărușanu că se întoarce la echipa națională. Oare ce s-ar întâmpla? Cu siguranță ar fi primit, dar oare ce facem cu momentul 0? Era mai mult o anecdotă.
Ciprian a apărut bine cu Chelsea, a un jucător important și în construcția celor de la AC Milan, joacă foarte bine cu piciorul. Avem această concepție cum că echipa are un prim 11, 6 rezerve și s-a terminat lotul. Asta era acum 40-50 ani, acum loturile au 25-26 de jucători. Echipele mari joacă dn 3 în 3 zile bine pentru că au și un lot numeros și valoros. Nu poți juca din 3 în 3 zile cu aceeași 11 jucători. E imposibil", a declarat Alexandru Bourceanu la Ora Exactă în Sport, pe PRO Arena.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News