Genoa, care avea o serie de șase meciuri fără eșec, a început slab partida, iar Napoli conducea deja cu 2-0 la mijlocul primei reprize. Frank Anguissa a deschis scorul în minutul 15, cu o lovitură de cap după o centrare a lui David Neres, iar kosovarul Amir Rrahmani a făcut 2-0 în minutul 23 după o nouă lovitură de cap venită în urma unei lovituri libere.
Patrick Vieira: "Dacă vom continua să jucăm așa cum am făcut-o în a doua repriză, atunci vom câștiga multe meciuri"
Andrea Pinamonti, atacantul împrumutat de la Sassuolo, a redus din handicap în minutul 51 după o cursă splendidă în flancul stâng și o pasă a lui Vitinha. Napoli a avut o repriză secundă modestă, fără șut pe poartă, iar Genoa a ratat o mare șansă de egalare pe final. În minutul 86, Mario Balotelli, abia intrat pe teren, a nimerit bara din stânga goalkeeper-ului Meret.
Patrick Vieira, antrenorul lui Genoa, s-a arătat foarte mulțumit de prestația echipei din repriza secundă și este convins că "Grifonul" nu ar trebui să aibă emoții în privința retrogradării dacă va continua să joace la fel.
"În a doua repriză am jucat mai bine, am fost mult mai agresivi. E păcat că nu am reușit să găsim golul egalizator pentru că l-am fi meritat. Asta le-am spus și băieților în vestiar, că dacă vom continua să jucăm așa cum am făcut-o în a doua repriză, atunci vom câștiga multe meciuri.
Poate că ne-a lipsit puțin mai multă agresivitate în prima repriză, iar calitatea celor de la Napoli ne-a pus în dificultate. În a doua repriză am arătat mai mult curaj și am pus probleme la poarta adversă. Sunt foarte mulțumit de a doua jumătate. Și eu, în calitate de antrenor, am învățat multe despre echipă după acest joc.
Jucătorii care au intrat în a doua repriză, cum ar fi Thorsby sau Norton-Cuffy, au adus calitate și energie. Mario Balotelli este bine, se antrenează bine și trebuie să continue la fel", a spus Patrick Vieira, pentru DAZN.
Genoa se află pe 14, cu 16 puncte, la doar două lungimi peste prima poziție retrogradabilă, ocupată de Cagliari.
Noua echipă a lui Dan Șucu va juca ultimul meci din 2024 contra celor de la Empoli, sâmbătă, 28 decembrie, de la ora 16:00.