NEWS ALERT Corriere dello Sport anunță: Radu Drăgușin e pe lista unui club imens!
Radu Drăgușin ar putea prinde transferul carierei mai repede decât s-ar fi așteptat.
Chiar dacă își dorește să joace în Anglia, o echipă uriașă din Serie A l-ar putea face pe fotbalistul român să se răzgândească.
Corriere dello Sport anunță că AC Milan se pregătește să-și betoneze defensiva în perioada de mercato din iarnă, iar pe lista cu posibilele soluții pentru ”diavoli” se regăsește și numele lui Radu Drăgușin (21 de ani), vânat de echipe importante din Premier League, așa cum a anunțat impresarul său, Florin Manea.
Radu Drăgușin e pe lista lui AC Milan!
Rămâne de văzut dacă Milan va decide să-l transfere pe Drăgușin, având în vedere că Genoa a refuzat oferte de 25 de milioane de euro pentru tranferul internaționalului român.
De asemenea, pe lista lui AC Milan mai sunt și Morato (22 de ani) de la Benfica, dar și Martin Vitik (20 de ani) de la Sparta Praga.
Radu Drăgușin a impresionat cu evoluțiile sale în Italia, la Genoa, alături de care a reușit să promoveze în sezonul precedent în Serie A. În primul eșalon a prins până acum 11 partide, reușind să bifeze și un assist.
Radu Drăgușin a devenit cel mai valoros fotbalist român
Radu Drăgușin (21 de ani), fundașul celor de la Genoa, a devenit cel mai valoros fotbalist român la ora actuală. Transfermarkt îl evaluează acum la 10 milioane de euro, o creștere de două milioane de euro față de precedenta estimare, din iunie, de la momentul promovării în Serie A.
Pe locul secund în ceea ce privește fotbaliștii români a urcat Daniel Boloca (24 de ani). Mijlocașul născut și crescut în Italia, care a fost transferat de Sassuolo, are parte de un salt spectaculos - de la 3,5 milioane de euro, în iunie, la 8 milioane de euro.
Pentru moment, cotele de piață ale lui Nicolae Stanciu (Damac) și Darius Olaru (FCSB) stagnează la 5,5, respectiv 5,3 milioane de euro, iar cei doi ocupă locurile 3 și 4. Pe poziția a cincea a coborât Răzvan Marin, care a ajuns să valoreze acum doar 5 milioane de euro, cu trei milioane sub estimarea din vară.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News