VIDEO Cu Daniel Boloca suspendat, Napoli a spulberat-o pe Sassuolo: scorul serii în Serie A

Cu Daniel Boloca suspendat, Napoli a spulberat-o pe Sassuolo: scorul serii în Serie A Italia

Sassuolo și Napoli au fost adversare în etapa a 21-a din Serie B. 

Napoli a învins miercuri, în deplasare, scor 6-1, formaţia Sassuolo, într-un meci restanţă din etapa a 21-a din Serie A.

Cu Daniel Boloca suspendat, Sassuolo a deschis scorul cu campioana, prin Racic, în minutul 17. Napoli a egalat prin Rrahmani, în minutul 29, iar Victor Osimhen i-a adus pe oaspeţi în avantaj două minute mai târziu.

Același Osimhen a înscris pentru 3-1 în minutul 41. Nigerianul a realizat tripla imediat după pauză, în minutul 47, pentru ca în minutul 51, Kvaratskhelia să înscrie şi să majoreze scorul la 5-1 în favoarea oaspeţilor. Tot Kvaratskhelia a stabilit şi scorul final, 6-1, în minutul 75, iar Napoli este pe locul 8, cu 40 de puncte.

Daniel Boloca, de la naționala României la naționala Italiei

În acest sezon, Daniel Boloca are la Sassuolo 20 meciuri (19 ca titular) și un gol în Serie A, plus două partide și un gol marcat în Coppa Italia.

Internaționalul român, care a fost însă folosit doar 6 minute în cele 4 partide pentru care a fost chemat de Edward Iordănescu în 2022, se află de un an pe lista selecționerilor Italiei.

Fostul selecționer Roberto Mancini l-a și convocat la un stagiu de pregătire și un meci-test, iar actualul, Luciano Spalletti, îl are și el în vedere, conform presei din Peninsulă.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!