Cu 90% din acțiuni la Rapid și 77% la Genoa, Șucu vizează accederea în play-off-ul din Superliga și salvarea de la retrogradarea în Serie B, cel puțin în primul sezon. În discursurile sale publice de până acum, omul de afaceri a vorbit despre "sinergia" care ar urma să existe între cele două cluburi, precum și despre posibile transferuri pe această axă.

Dan Șucu: "Mi-aș dori să petrec câte o săptămână la Genoa în fiecare lună"

Duminică, Dan Șucu a asistat în premieră la un meci al celor de la Genoa după investiția făcută. Omul de afaceri a fost în tribună la Lecce - Genoa 0-0, iar după joc a spus care este pe planul pentru următoarele zile, dar și pentru următoarele luni.

"Este un punct muncit și foarte important. Vieira face o treabă bună și sunt mândru de echipă. Duminică voi fi pe Luigi Ferraris (n.r - stadionul lui Genoa, pentru meciul cu Parma din Serie A), apoi voi rămâne câteva zile în Italia pentru a rezolva niște probleme, pentru a înțelege mai bine structura clubului și pentru a stabili strategia de transferuri din ianuarie.

Mi-aș dori să petrec câte o săptămână la club în fiecare lună", a spus Dan Șucu, după ce a urmărit meciul Lecce - Genoa 0-0, potrivit Il Secolo XIX.

În timp ce Rapid se află pe locul 8 în Superliga cu 9 runde înainte de finalul sezonului regulat, Genoa e pe 13 în Serie A, cu doar trei puncte peste prima poziție retrogradabilă.

Vieira, încrezător înaintea duelului cu Parma

Antrenorul echipei Genoa, Patrick Vieira, și-a lăudat echipa după remiza albă (0-0) obținută în deplasare cu Lecce, meci disputat cu o săptămână înainte de duelul cu Parma.

Tehnicianul francez a evidențiat importanța partidei cu Parma (ambele echipe luptă pentru salvarea de la retrogradare), evidențiind progresul făcut de echipa sa în ultimele etape.

"Cel mai important lucru este să ne apărăm ca o echipă, este important pentru mine. Toată lumea trebuie să muncească atunci când nu avem mingea. Nu vorbesc doar despre mine, tot grupul se descurcă bine. Dar încă nu am făcut nimic, mai avem multe de făcut.

Meciul cu Parma va fi important, la fel ca toate celelalte. Cu siguranță suntem pe drumul cel bun. Trebuie să continuăm să muncim", a spus Patrick Vieira.