OFICIAL Daniele De Rossi a preluat AS Roma, după ce Jose Mourinho a fost demis!
AS Roma și-a numit noul antrenor la scurt timp după ce a fost anunțată demiterea cu efect imediat a lui Jose Mourinho (60 de ani).
În locul lui ”The Special One”, antrenor va fi Daniele De Rossi (40 de ani), care a evoluat timp de 17 ani pentru AS Roma în cariera sa de jucător.
Daniele De Rossi, noul antrenor al lui AS Roma!
Capitolinii au confirmat faptul că De Rossi va fi antrenorul echipei până la finalul acestui sezon. Cel mai probabil, dacă rezultatele vor fi pe măsura așteptărilor, contractul dintre cele două părți va fi prelungit.
Pentru De Rossi este a doua experiență din cariera de antrenor, după ce a mai antrenat SPAL, în Serie B, unde a rezistat doar 17 meciuri.
”Suntem fericiți să-i oferim pe mână rolul de manager la AS Roma lui Daniele De Rossi, deoarece simțim că leadership-ul și ambiția care l-au definit întotdeauna se pot dovedi decisive în atingerea obiectivelor echipei până la finalul sezonului”, au spus cei din familia Friedkin.
Jose Mourinho, dat afară de la AS Roma
Cel mai probabil, schimbarea de la nivelul băncii tehnice se datorează rezultatelor modeste din ultima perioadă din Serie A. Roma a pierdut în urmă cu două zile pe terenul lui AC Milan, scor 3-1, și a ajuns pe locul nouă în campionat.
Pe lângă rezultatele modeste din campionat, Roma a fost eliminată și din Cupa Italiei de rivala Lazio, scor 1-0. Cel mai probabil, și acest rezultat a dus la demiterea lui ”The Special One”.
"Îi mulțumim lui José pentru pasiunea și angajamentul său de la sosirea sa la Giallorossi. Rămânem cu amintiri frumoase, dar credem că, în interesul clubului, este necesară o schimbare imediată. Îi dorim lui José și echipei sale tot ce este mai bun pentru viitor", a transmis clubul AS Roma, prin intermediul unui comunicat oficial.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News