Direct în Big 5! Guillermo Ochoa revine într-un campionat de top al Europei după încă un Mondial cu Mexic
Guillermo Ochoa (37 de ani), celebrul portar al Mexicului, a decis să revină în Europa, după a cincea ediție de Cupă Mondială la care a participat.
Ochoa, o adevărată emblemă a fotbalului din Mexic, s-a făcut întotdeauna remarcat la Cupa Mondială. A fost rezervă neutilizată la primele două ediții, cele din din 2006 și 2010, iar în 2014, 2018 și 2022 a devenit titular incontestabil.
Guillermo Ochoa va semna cu Salernitana
Contractul lui Ochoa cu formația mexicană Club America expiră pe 31 decembrie, iar goalkeeper-ul a decis să se întorcă în Europa și să semneze cu formația italiană Salernitana, anunță jurnalistul Gianluca Di Marzio.
Potrivit sursei citate, negocierile dintre Guillermo Ochoa și Salernitana au durat doar o zi și jumătate. Mexicanul este așteptat în Italia pe 22 decembrie, moment în care va semna un contract valabil până pe 30 iunie 2023.
Pentru Ochoa va fi o revenire în Europa după o pauză de trei ani și jumătate. Precedenta sa experiență a fost în Belgia, la Standard Liege, iar de-a lungul carierei a mai evoluat pentru Ajaccio, Malaga și Granada.
#Calciomercato | La @OfficialUSS1919 ha chiuso il colpo #Ochoa. I dettaglihttps://t.co/AA0xHDTolq
— Gianluca Di Marzio (@DiMarzio) December 20, 2022
Salernitana, antrenată de Davide Nicola, ocupă locul 12 în Serie A după primele 15 etape disputate. În prima parte a sezonului, titularul postului de portar a fost italianul Luigi Sepe, care este acum accidentat.
- 135 de meciuri a strâns Ochoa la naționala Mexicului
- 38 de ani va împlini mexicanul în luna iulie a anului viitor
- 1,2 milioane de euro este cota de piață a portarului, conform Transfermarkt
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News