După anunțul transferului lui Mihai Popa la CFR, a semnat fratele lui Gianluigi Donnarumma
Mihai Popa a revenit în Superliga României, semnând cu CFR Cluj, iar apoi a fost anunțat oficial și transferul lui Antonio Donnarumma.
În vârstă de 34 de ani, Antonio Donnarumma, fratele mult mai cunoscutului Gialuigi Donnarumma, a fost anunțat ca noul jucător al celor de la FC Torino. Cu el l-a înlocuit clubul din ”Cizmă” pe portarul român Mihai Popa. Donnarumma a evoluat ultima dată la Padova, până în această vară.
FC Torino l-a înlocuit pe Mihai Popa cu Antonio Donnarumma
Miercuri seară, 14 august, FC Torino a anunțat oficial venirea acestuia, care în carieră a mai fost legitimat la AC Milan, Genoa, Bari sau Asteras Tripoli, așadar la formații din Italia în mare parte, dar a avut și o experiență în Grecia.
Cel mai mult a evoluat pentru Padova, în 120 de partide, a încasat 99 de goluri și a închis poarta în 48 de confruntări, dar a prins trei meciuri și pentru AC Milan, în care a primit trei goluri.
În prezent, el are 106 partide în Serie C, iar 64 în Serie B. La ora actuală, cota de piață a lui Antonio Donnarumma este de 325.000 de euro.
Antonio Donnarumma
— Torino Football Club (@TorinoFC_1906) August 14, 2024
7 luglio 1990, Castellammare di Stabia
Portiere, Torino Football Club pic.twitter.com/GQBye59Xda
Mihai Popa, împrumutat de FC Torino la CFR Cluj, cu posibilitatea transferului
Tot miercuri, 14 august, CFR Cluj l-a prezentat pe Mihai Popa, portarul care îl va înlocui pe Răzvan Sava la echipa din Gruia. Popa, care a mai jucat la Astra Giurgiu, Rapid și FC Voluntari, ajunsese a treia soluție la FC Torino, care acum a decis să îl retrimită în Superliga României, dar la trupa lui Dan Petrescu
Acordul dintre cele două echipe este pentru împrumutul lui Popa, până la finalul sezonului în curs. Dacă îl va impresiona pe Dan Petrescu, CFR Cluj va opta pentru un transfer definitiv. La cum arată lucrurile, e posibil ca Popa să fie titularul de drept al fostei campioane a României.
La seniori, Mihai Popa a bifat până acum 112 meciuri pentru Rapid, Unirea Constanța, Astra Giurgiu și FC Voluntari. Pentru trupa din județul Ilfov, acum prezentă în Liga 2, a bifat 77 de apariții.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News