Stadio "Renzo Barbera" poate fi închis pentru public, la finalul lunii martie 2025, dacă primăria din Palermo și clubul deținut de City Football Group nu fac rapid investiții în consolidare.
City Football Group și primăria din Palermo nu se înțeleg pentru concesionarea stadionului
Lucrările ar costa 3 milioane de euro și ar ajuta bătrâna arenă "La Favorita" să îndeplinescă cerințele în vederea omologării pentru fotbalul profesionist. Vechiul certificat de funcționare va expira pe 31 martie, iar corpul de control al Lega Nazionale Professionisti Serie B a anunțat că acesta nu va fi prelungit, fără să se remedieze neregulile constatate.
Acționarii din Emiratele Arabe Unite vor concesionarea pe 90 de ani, pentru a investi 25 de milioane de euro într-o modernizare amplă a stadionului, în timp ce primarul Roberto Lagalla și consilerii locali doresc să cedeze arena doar pentru o perioadă de 20 de ani.
Palermo FC, echipa unde evoluează fotbalistul român Ionuț Nedelcearu, are cea mai mare medie de spectatori din Serie B și 13.000 de abonați, iar închiderea tribunelor sau mutarea pe alt stadion pentru meciurile de pe teren propriu ar fi o lovitură puternică pentru trupa antrenată de Alessio Dionisi, care are nevoie de aportul publicului în play-off-ul de promovare în prima divizie.
Arena a fost inaugurată în 1932
Stadio Comunale "Renzo Barbera" a fost inaugurat pe 24 ianuarie 1932, sub numele Stadio "Littorio". Acesta a mai purtat denumirile Stadio "Michele Marrone" (după un soldat ucis în Războiul Civil Spaniol) și Stadio "La Favorita" (după unul dintre locurile de vânătoare favorite ale lui Frederick II, împăratul Sfântului Imperiu Roman). Stadionul a fost modernizat în 1984 și în 1990, ultima dată pentru organizarea meciurilor la CM 1990, și găzduiește echipa Palermo FC din 1932.
Are o capacitate de 36.365 de locuri și aici au concertat artiști cunoscuți, precum Aretha Franklin, Duke Ellington, Johnny Halliday, Black Sabbath, Antonello Venditti, Frank Zappa, Miles Davis, Herbie Hancock, Duran Duran, Frank Sinatra, Spandau Ballet, Eros Ramazzotti, Adriano Celentano, Zucchero și Vasco Rossi.
Foto - Getty Images