FOTO "Ești uman?". Imaginea uluitoare postată de Zlatan Ibrahimovic la 11 săptămâni de la operație: cum arată picioarele suedezului
Zlatan Ibrahmovic a fost supus unei operații la genunchi, la finalul lunii mai, imediat după încheierea sezonului competițional.
La momentul respectiv, cei de la AC Milan au anunțat că atacantul a fost operat la genunchiul stâng. Intervenția chirurgicală a fost una planificată, la un spital din Lyon, iar perioada de indisponibilitate a starului suedez este de 7-8 luni.
La 11 săptămâni de la operație, Zlatan Ibrahimovic a postat o imagine cu picioarele sale, perfect lucrate, cu mesajul "fără limite".
Fanii au fost impresionați de felul în care arată muscultatura celebrului atacant și au postat numeroase comentarii de apreciere: "Bestie", "Ești uman?","Ilegal","Regele s-a întors".
Zlatan Ibrahimovic, la AC Milan
Zlatan a trecut pe la Milan în două rânduri. Prima dată, suedezul a acceptat propunerea să evolueze în tricoul Rossonerilor în 2011, când a părăsit Barcelona și La Liga, pentru Seria A, după un sezon dezamăgitor la gruparea catalană.
Atacantul a stat la Milan până în 2012, când PSG l-au transferat pentru suma de 21 milioane de euro.
Suedezul a revenit, ulterior, la formația de pe San Siro în ianuarie 2020. Zlatan petrecuse două sezoane la LA Galaxy, unde a făcut furori, cu gândul de a se retrage, dar nu a putut sta deoparte de fotbalul din ligile de top ale Europei.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News