Ianis Hagi nu mai ajunge în Serie A. Lecce l-a transferat pe "Regele Suediei" în locul său
Formația din Apulia s-a reorientat, după ce internaționalul român a preferat să rămână la Rangers.
Sport.ro a dezvăluit că Ianis Hagi (24 de ani / 183cm) era o prioritate pentru Lecce, formația care a supraviețuit sezonul trecut în Serie A, sub conducerea lui Roberto D'Aversa.
Ianis, doar rezervă neutilizată în prima etapă a campionatului
Rangers a început cu o înfrângere noul sezon, 0-1 cu Kilmarnock, și se anunță un an greu pentru trupa lui Michael Beale. "Prințul Ianis", cum este alintat de fanii scoțieni, a fost rezervă neutilizată în prima etapă a campionatului și, față de sezonul trecut, îi are contracandidați pe post și pe nou-veniții Danilo (Feyenoord / 6.3 milioane de euro), Sam Lammers (Sampdoria / 3.5 milioane de euro), Abdallah Sima (Brighton / împrumutat) și Kieran Dowell (Norwich).
După ce fiul lui Gică Hagi a preferat să rămână în Scoția, unde vrea să-și recâștige locul de titular la Glasgow Rangers, după o accidentare care l-a ținut departe de gazon mai mult de un an de zile, Lecce s-a reorientat către un jucător asemănător.
Pontus Almqvist, copia suedeză a lui Ianis Hagi
"Giallorossi" au anunțat semnarea contractului cu un jucător de aceeași vârstă, aceeași înălțime și același profil. Format de Nike Academy și IFK Norrkoping, suedezul Pontus Almqvist (24 de ani / 183cm) vine de FC Rostov, club pentru care nu a mai jucat însă din martie 2022, când UEFA a dat voie stranierilor din campionatul Rusiei să semneze temporar cu un alt club, fără a avea acordul clubului rus de care aparțin, după izbucnirea războiului din Ucraina.
Acesta poate evolua ca extremă dreapta, extremă stânga, mijlocaș ofensiv sau atacant, fiind un jucător polivalent, la fel ca Ianis Hagi, este cotat la 1.8 milioane de euro, iar Lecce îl poate transfera gratis, dacă îl ține sub contract până în 2025, când îi expiră înțelegerea cu Rostov. Este supranumit "King of Sweden" ("Regele Suediei"), iar în ultimul an și jumătate a mai fost legitimat la FC Utrecht (Olanda) și Pogon Szczecin (Polonia).
Foto - Getty Images
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News