Ionuț Radu pleacă de la Inter Milano! Cele două cluburi care l-au contactat deja pe agentul său
Ionuț Radu (24 de ani) va pleca de la Inter Milano la finalul acestui sezon, anunță presa din Italia. Portarul român nu duce lipsă de oferte, chiar dacă a bifat un singur meci în Serie A în acest sezon.
Radu a trecut printr-o perioadă grea după meciul cu Bologna, pierdut cu 2-1 de Inter, după o gafă monunmentală a portarului român.
Se pare că Ionuț Radu nu va mai rămâne la campioana Italiei, mai ales că nerazzurrii l-au transferat și pe Andre Onana, iar românul va deveni a treia opțiune la Inter.
Ionuț Radu pleacă de la Inter Milano! Echipele care l-au contactat deja pe agentul său
De Radu sunt interesate Lecce și Cremonese, echipele care au încheiat sezonul din Serie B pe primele două locuri și vor juca, din sezonul următor, în primul eșalon din Italia, scrie FCInterNews.it.
Ambele l-au contactat deja pe impresarul lui Radu, Oscar Damiani, iar Radu are la dispoziție „câteva săptămâni” pentru a lua o decizie cu privire la viitorul său.
Ionuț Radu a prins două meciuri în acest pentru Inter, unul în Cupa Italiei și unul în campionat, și a încasat patru goluri.
Patru milioane de euro este cota de piață a portarului român care era evaluat la 15 milioane de euro în 2019, înainte de Campionatul European U21 din Italia.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News