Portarul român nu a impresionat în Premier League, acolo unde nu a primit foarte multe șanse, fiind rezerva lui Neto, astfel că s-a întors la clubul de care aparține. Deși s-a vorbit intens despre posibila sa plecare de pe ”Meazza” în vară, acesta a rămas sub comanda lui Simone Inzaghi.
Ionuț Radu s-a înțeles cu Palermo
Radu nu intră nici în planurile antrenorului de la Inter Milano, astfel că va fi nevoit să plece în iarnă. Jurnalistul Marco Barzaghi scrie că portarul român s-a înțeles cu Palermo și ar urma să joace în Serie B din a doua parte a sezonului.
Veste vine după ce, în vară, Radu a refuzat alte patru propuneri venite pe numele său, după cum a anunțat jurnalistul italian Nicolo Schira.
Cu Palermo, Ionuț Radu se poate lupta pentru promovarea în Serie B. Sicilienii sunt pe locul opt, cu 21 de puncte, ultimul care asigură prezența la barajul pentru promovare.