Pentru a prelua clubul, Dan Șucu a investit nu mai puțin de 45,356,262 euro, dintre care 5,356,262 euro au fost investiți fără a necesita returnare, iar restul de 40 milioane de euro au fost plătiți pe 14 decembrie.  

Antrenorul italian a lucrat în sezonul precedent la Rapid cu Dan Șucu și a vorbit la superlativ despre omul de afaceri.

Bergodi spune că Șucu s-a consultat cu el încă de anul trecut cu privire la o posibilă preluare a clubului de pe ”Luigi Ferraris”. Inclusiv italienii de la Gazzetta dello Sport au scris că negocierile dintre cele două părți au început încă din vară.

Cristiano Bergodi a vorbit despre Dan Șucu

”Anul trecut, mi-a spus că i-ar plăcea să fie acționar la Genoa. M-a întrebat ce părere am. El vrea să facă o echipă mare și la Rapid. Apoi, nu s-a mai discutat nimic, iar astăzi am aflat că a cumpărat clubul.

Relația cu el a fost foarte bună. În România sunt 30 de etape de sezon regulat, apoi primele șase se califică în play-off. În etapa 30, am bătut-o pe FCSB și am urcat pe locul doi.

Apoi, inexplicabil, am pierdut patru meciuri la rând și am fost demis. S-au întâmplat lucruri care nu au legătură cu sportul, pe care nu le-am putut controla, dar relația cu Dan Șucu a fost grozavă

Are banii, are disponibilitate. A adus la Rapid foarte mulți jucători importanți din România. E un investitor important. În fotbal sunt foarte multe variabile, dar el este un manager, știe cum să conducă o companie”, a spus Bergodi, potrivit tuttomercatoweb.com.

”Dan Șucu poate aduce stabilitate economică și noi investiții!”

În comunicatul ”Grifonului”, italienii au vorbit și despre speranțele și așteptările pe care le au din partea lui Dan Șucu.

”Schimbarea majorității reprezintă un nou capitol pentru cel mai vechi club din Italia, cu speranța că venirea lui Dan Șucu poate aduce stabilitate economică și noi investiții care vor întări echipa și infrastructura.

Genoa le mulțumește fanilor pentru sprijinul constant și privește către viitor cu încredere, convinși fiind că această nouă etapă va consolida prestigiul și satisfacția pe care acest club le merită”, au scris italienii.