Italienii vor să schimbe VAR-ul! Antrenorii ar putea cere "challenge" în timpul meciurilor

Italienii vor să schimbe VAR-ul! Antrenorii ar putea cere challenge în timpul meciurilor Italia

Sistemul de arbitraj video (VAR) a stârnit numeroase opinii pro și contra după apariția sa în fotbal, iar în continuare se caută metode pentru îmbunătățirea lui.

Serie A, unul dintre primele campionate care a implementat sistemul VAR, încă din sezonul 2017/2018, ia în calcul să aducă o modificare majoră: posibilitatea antrenorilor de a cere "challenge".

Serie A ia în calcul ca antrenorii să ceară "challenge" la VAR

Practic, ar fi un sistem asemănător cu cel din tenis, acolo unde jucătorii îi pot solicita arbitrului să verifice dacă o minge a ieșit sau nu în aut.

Recent, oficialii Lega Serie A au discutat din nou această posibilă schimbare de regulament, scrie Football Italia, care citează Corriere della Sera. Rămâne de văzut la ce concluzie se va ajunge și care ar fi noul protocol în cazul în care antrenorii vor avea acest drept.

În prezent, arbitrii din teren sunt ajutați de cei din camera VAR și comunică permanent. Centralii au varianta să revadă o fază la monitor în cazul în care există "o eroare clară" de arbitraj, însă prin acel "challenge" antrenorii ar putea trece peste protocol și să ceară revizuirea unei faze pe care o consideră controversată.

Momentan, nu este clar în ce situații ar putea interveni antrenorii sau câte astfel de "challenge-uri" ar putea cere în timpul unui joc.

Cert este că în Serie A vor exista deja o schimbare importantă la reluarea campionatului, în ianuarie. La partidele din Italia se va utiliza tehnologia semiautomată pentru ofsaid, care este folosită și la meciurile de la Cupa Mondială din Qatar.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!