NEWS ALERT Jose Mourinho, dat afară de la AS Roma! Comunicatul oficial
AS Roma a anunțat oficial despărțirea de Jose Mourinho (60 de ani).
Portughezul, care a câștigat trofeul UEFA Conference League ca antrenor al capitolinilor în 2022, a plecat cu ”efect imediat” de la club, potrivit unui comunicat oficial emis de AS Roma.
Jose Mourinho, dat afară de la AS Roma!
Cel mai probabil, schimbarea de la nivelul băncii tehnice se datorează rezultatelor modeste din ultima perioadă din Serie A. Roma a pierdut în urmă cu două zile pe terenul lui AC Milan, scor 3-1, și a ajuns pe locul nouă în campionat.
Pe lângă rezultatele modeste din campionat, Roma a fost eliminată și din Cupa Italiei de rivala Lazio, scor 1-0. Cel mai probabil, și acest rezultat a dus la demiterea lui ”The Special One”.
"Îi mulțumim lui José pentru pasiunea și angajamentul său de la sosirea sa la Giallorossi. Rămânem cu amintiri frumoase, dar credem că, în interesul clubului, este necesară o schimbare imediată. Îi dorim lui José și echipei sale tot ce este mai bun pentru viitor", a transmis clubul AS Roma, prin intermediul unui comunicat oficial.
- AS Roma va evolua în patru zile cu Verona, pe teren propriu.
Pe lângă trofeul câștigat în 2022, Mourinho a reușit s-o ducă pe AS Roma până-n finala Europa League în sezonul precedent, pierdută dramatic în fața celor de la Sevilla.
În cei doi ani și jumătate petrecuți la AS Roma, Jose Mourinho a bifat 138 de meciuri, reușind să câștige 68 dintre acestea. 30 s-au încheiat la egalitate, iar 40 au fost înfrângeri.
Cariera de antrenor a lui Jose Mourinho este remarcabilă. S-a făcut remarcat la FC Porto, unde a antrenat în 2002-2004 și a câștigat Cupa UEFA și Champions League. A ajuns apoi la Chelsea, unde a construit celebra echipă a lui Roman Abramovich și a câștigat trei titluri de campion.
La Inter Milano, unde l-a antrenat pe Cristi Chivu, a câștigat Liga Campionilor în 2010, iar apoi a antrenat Real Madrid, Manchester United și Tottenham.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News