Juventus plănuiește o adevărată lovitură la nivel de conducere, după ce toți șefii clubului și-au dat demisia
Juventus a fost ”zguduită” de un nou scandal de proporții, în urma căruia toată conducerea bianconerilor și-a dat demisia.
Decizia luată de șefii lui Juventus, în frunte cu Andrea Agnelli, a venit după ce conducătorii torinezi au fost implicați într-o anchetă care viza o evaziune fiscală de peste 200 de milioane de euro.
Giorgio Chiellini poate face parte din conducerea lui Juventus!
Bianconerii ar putea avea în staff-ul administrativ unul dintre cei mai importanți jucători din istoria recentă a clubului, scrie jurnalistul Nicolo Schira, pe contul său de Twitter.
Giorgio Chiellini (38 de ani) a plecat de la Juventus în vara acestui an, la Los Angeles FC, dar ar putea ocupa un post în cadrul clubului ”în următoarele luni”. Dacă acest lucru se va întâmpla, ar fi echivalentul finalului pentru cariera de fotbalist a lui Chiellini, de nouă ori campion al Italiei cu gruparea bianconeră și campion european cu naționala Italiei în 2021.
Giorgio #Chiellini could have a role in the new #Juventus’ management in the next months. #transfers
— Nicolò Schira (@NicoSchira) November 29, 2022
Chiellini și-a început cariera la Livorno, unde a făcut și junioratul. A făcut pasul la Fiorentina, în 2004, iar un an mai târziu a ajuns la Juventus, pentru 7,7 milioane de euro.
În cei 17 ani la Juve, fundașul italian a câștigat de nouă ori titlul în Serie A, de cinci ori Cupa Italiei și de cinci ori Supercupa Italiei. A strâns nu mai puțin de 561 de meciuri în tricoul grupării torineze, pentru care a marcat de 36 de ori și a oferit 25 de assist-uri.
Juventus, în această stagiune
După 15 etape, Juventus se află pe locul trei în campionatul intern al Italiei cu 31 de puncte din 45 posibile. „Bătrâna Doamnă” a înregistrat, astfel, nouă victorii, patru rezultate de egalitate și două înfrângeri.
În următoarea partidă, torinezii vor disputa un joc de pregătire împotriva lui Arsenal pe 17 decembrie, de la ora 20:00. Serie A va începe pentru Juventus după Anul Nou, pe 4 ianuarie, cu meciul de pe teren advers cu Cremonese, de la 19:30.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News