Mama lui Cristi Chivu a trecut prin IAD: "Nu am dormit si nu am mancat 2 zile!"
Gazzetta dello Sport a publicat poza socanta care arata cat de grava a fost accidentarea lui Chivu la cap - mama capitanului spune ca a trecut prin clipe de cosmar.
"Cand stii ca puiul tau este intr-o situatie atat de grava, iti doresti din tot sufletul sa fii in locul lui, sa-i iei durerea, sa atragi pericolul asupra ta. Nu am dormit doua zile si doua nopti si nu am reusit sa mananc nimic pana nu l-am vazut. Am stat cu sufletul la gura, un minut mi se parea o ora. Incertitudinea te distruge psihic", a declarat mama lui Cristi Chivu, pentru Click!
Abia dupa 48 de ore de la interventie, mama lui Cristi a putut sa-si vada fiul:
"Mi s-au inmuiat picioarele cand l-am vazut pe Cristi tintuit la pat, cu capul bandajat. Doar dupa ce am vorbit cu el, dupa ce am vazut cu ochii mei ca e constient, m-am putut linisti. Stiti vorba aceea, in astfel de moment, numai mama sa nu fii", a povestit Mariana Chivu.
Fundasul lui Inter a marturisit pentru Gazzetta dello Sport ca s-a gandit la tot ce a fost mai rau inainte de a ajunge pe masa de operatie.
"In ambulata m-am gandit la tot ce este mai rau. Imi deschideau capul, si daca ceva nu ar fi mers? Natalia si Adelina s-ar fi descurcat fara mine?", a declarat Cristi Chivu.
Atacantul lui Chievo Verona, Sergio Pellissier, a declarat la randul lui ca este extrem de fericit de faptul ca Chivu, va reveni pe teren dupa accidentul suferit la cap.
"Am fost distrus cand am aflat ca romanul Cristian Chivu a fost internat in spital si trebuie operat. In acel moment m-am simtit vinovat, desi nu am facut nimic cu intentie. Este teribil sa stii ca poti fi vinovat, chiar si involuntar, pentru viata unui om. Sunt fericit pentru Chivu ca va reveni pe teren. Cristian este un baiat puternic si va trece peste acest accident nefericit. Pentru cine iubeste fotbalul, dorinta de a juca este mai puternica decat orice", a spus Pellissier.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News