Motivul pentru care Antonio Conte a refuzat-o pe Napoli

Motivul pentru care Antonio Conte a refuzat-o pe Napoli Italia

La sfârșitul lunii martie, Antonio Conte (54 de ani) s-a despărțit de Tottenham, iar de atunci a rămas liber de contract.

Tehnicianul italian a fost aproape de revenirea în fotbal, la șapte luni distanță după experiența din Premier League. 

Antonio Conte refuză ideea de a merge la Napoli!

Campioană după 33 de ani, Napoli s-a despărțit de Luciano Spalletti, care a ajuns între timp selecționerul Italiei, și l-a numit pe Rudi Garcia (59 de ani).

Rezultatele campioanei Italiei din startul sezonului au fost sub așteptări astfel că francezul ar putea fi dat afară, iar Antonio Conte se află pe lista patronului Aurelio De Laurentiis.

"Nu iau echipe pe parcursul sezonului, deoarece ezit să fiu într-o situație în care nu eu am făcut alegerile.

Napoli și Roma sunt două locuri pe care aș vrea să le cunosc pentru pasiunea pe care o exprimă. Sper ca într-o zi să pot trăi această experiență", a spus Antonio Conte, la televiziunea Rai.

În Italia, Antonio Conte a câștigat deja patru titluri, dintre care trei cu Juventus și unul cu Inter Milano. Ultimul a venit după ce bianconerii au dominat campionatul timp de nouă ani, reușind să oprească supremația echipei torineze ca antrenor al nerazzurrilor.

Selecționer al Italiei între 2014 și 2016, Conte le-a mai pregătit pe Arezzo, Bari, Atalanta și Siena, iar în Premier League pe Chelsea și Tottenham.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!