Alessandro Nesta (48 de ani), fostul mare fundaș de la AC Milan, nu s-a descurcat prea bine pe banca lui AC Monza

Rezultatele lui Nesta, departe de cele ale lui Palladino

La începutul sezonului, acesta l-a înlocuit pe Raffaele Palladino (40 de ani), care terminase stagiunea precedentă pe locul al 12-lea, iar în vara trecută a acceptat oferta Fiorentinei, unde are de asemenea un parcurs foarte bun, toscanii ocupând poziția a cincea în campionat. 

Nesta a rămas fără Michele Di Gregorio (Juventus), Papu Gomez (contract reziliat, după ce a fost suspendat doi ani pentru dopaj), Carlos Augusto (AC Milan) și Matija Popovic (Napoli), dar și fără fotbaliști de valoare care și-au terminat împrumuturile, precum Jean-Daniel Akpa Akpro (Lazio), Valentin Carboni (Inter Milano) sau Lorenzo Colombo (AC Milan). Echipa ocupă acum ultimul loc în Serie A, cu 10 puncte acumulate în 17 meciuri jucate (1 victorie, 7 egaluri, 9 înfrângeri / golaveraj -8). 

Locul său poate fi luat de Salvatore Bocchetti

Dacă echipa nu va reușit să aibă evoluții mai bune și să adune puncte din meciurile cu Parma (28 decembrie), Cagliari (5 ianuarie) și Fiorentina (13 ianuarie), jurnaliștii italieni cred că Nesta va fi înlocuit cu Salvatore Bocchetti (38 de ani), fost fundaș central la Ascoli, Frosinone, Genoa, Rubin Kazan, Spartak Moscova, AC Milan, Hellas Verona și Pescara. Ca antrenor, el s-a aflat sub contract cu Hellas Verona (U18, U19, secund și interimar), dar e liber din 2023.  

Situația clubului este îngreunată și de incertitudinea la nivel de acționariat. Monza Brianza a fost scoasă la vânzare de familia Berlusconi, după decesul patriarhului Silvio Berlusconi, dar tranzacția nu a fost încă finalizată. De "biancorossi" sunt interesați miliardarul american Mario Gabelli, Orienta (fond de investiții american) și Evangelos Marinakis, miliardarul grec care le mai deține pe Olympiacos Pireu (Grecia), Nottingham Forest (Anglia) și Rio Ave (Portugalia). 

Jurnaliștii sportivi din Italia speculează că ofertele concrete întârzie să apară, pentru că doritorii așteaptă ca echipa să retrogradeze și să fie achiziționată la un preț mult mai scăzut față de pretențiile actuale. 

Foto - Getty Images