Înainte de primul test major sub noua conducere, sâmbătă, în meciul cu Napoli, echipa Genoa a făcut un gest emoționant cu ocazia sărbătorilor de iarnă.
Noua echipă a lui Dan Șucu a făcut un gest admirabil de sărbători
Publicația italiană Calcio Napoli 1926 a relatat că jucătorii echipei masculine și feminine, împreună cu managerul CSR al clubului, au vizitat spitalul Gaslini, unul dintre cele mai importante centre medicale pentru copii din Italia.
Cu ocazia vizitei, delegația Genoa a oferit cadouri copiilor internați în secțiile de Hematologie și Nefrologie, aducând un strop de bucurie în viețile acestora. De asemenea, clubul a organizat o licitație caritabilă a tricourilor oficiale, iar fondurile strânse vor fi direcționate către spital pentru a sprijini tratamentele și îngrijirea pacienților.
Sâmbătă, Genoa va înfrunta Napoli pe stadionul "Luigi Ferraris", începând cu ora 19:00, într-un meci extrem de important pentru viitorul echipei. La momentul redactării acestui articol, formația "Grifonului" ocupă locul 13 în Serie A, cu 16 puncte adunate după 16 partide jucate.
Palmaresul impresionant al Genoa
Clubul "Grifonului" este al patrulea în clasamentul celor mai titrate echipe din Italia, cu:
- 9 titluri în Serie A (primul în 1898, ultimul în 1924).
- 1 Cupă a Italiei.
- 6 titluri în Serie B.
- 1 trofeu Lega Pro B.