Cariera lui Paul Pogba la Juventus se află sub un mare semn de întrebare, după ce directorul sportiv al clubului din Serie A, Cristiano Giuntoli, a declarat că echipa este completă, în contextul în care mijlocașul francez urmează să revină în teren în luna martie, după o suspendare pentru dopaj.
Pogba a primit inițial o sancțiune de patru ani, dar aceasta a fost redusă la 18 luni de către Tribunalul de Arbitraj Sportiv, acum două săptămâni.
Paul Pogba a primit vestea pe care nu voia să o audă. Decizia finală a clubului
Cu toate acestea, declarațiile recente ale lui Giuntoli sugerează că Pogba nu mai are un viitor la Torino, întrucât echipa și-a încheiat deja planurile de transferuri pentru acest sezon.
„Poziția noastră este foarte clară. Paul a fost un jucător grozav, dar nu a mai jucat de mult timp”, a spus Giuntoli pentru DAZN, înaintea meciului de acasă cu Lazio.
„Anul trecut și anul acesta am fost nevoiți să investim în alți jucători, iar acum echipa este completă”, a conchis directorul sportiv.
Pogba, în vârstă de 31 de ani, a avut parte de un parcurs dificil la Juventus în ultimele sezoane, între accidentări și suspendarea pentru dopaj.
De la suspendarea sa provizorie din septembrie anul trecut, francezul a rămas blocat pe un salariu minim de puțin peste 2.000 de euro pe lună, în timp ce contractul său îi garantează un salariu anual de opt milioane de euro, plus bonusuri.
Cu toate acestea, mijlocașul a declarat recent pentru Gazzetta Dello Sport că este dispus să accepte o reducere salarială pentru a continua la Juventus, sugerând că ar face orice pentru a rămâne la club.
Sursa citată relatează însă că Juventus intenționează să rezilieze contractul jucătorului, având în vedere că deja a adus noi fotbaliști ceruți de antrenorul Thiago Motta.