Partida, programată la ora 19:00, va marca debutul unei noi ere pentru clubul italian, după ce omul de afaceri român Dan Șucu a devenit principalul acționar.

Dan Șucu, noul lider al "Grifonului"

După investiții masive în fotbalul românesc, patronul Rapidului a făcut un pas important pe scena internațională, preluând controlul asupra clubului Genoa. Tranzacția, în valoare de peste 45 de milioane de euro, a fost finalizată miercuri, iar Șucu a devenit acționar majoritar cu 77% din pachetul de acțiuni.

Consiliul Director al clubului a aprobat oferta antreprenorului român, iar foștii acționari rămân în poziții minoritare. Infuzia financiară include o sumă nereturnabilă de 5,356,262 euro și o plată de 40 de milioane de euro efectuată pe 14 decembrie.

Pe ce jucători se bazează Genoa în primul meci cu Dan Șucu la conducere

În prezent, Genoa ocupă locul 13 în Serie A, cu 16 puncte obținute după 16 etape. Sub conducerea antrenorului Patrick Vieira, "Grifonul" speră să obțină un rezultat pozitiv împotriva uneia dintre cele mai puternice echipe ale campionatului.

Tehnicianul francez a anunțat lotul pentru această întâlnire, iar printre jucătorii chemați se numără portarii Gollini și Leali, fundașii Zanoli și Vasquez, precum și mijlocașii Badelj și Miretti. În atac, Genoa mizează pe Vitinha, Pinamonti și Ekuban, ultimul revenind în echipă după o scurtă absență.

Lotul complet al Genoa pentru meciul cu Napoli:

  • Portari: Gollini, Leali, Sommariva.
  • Fundași: Bani, Marcandalli, Martin, Norton-Cuffy, Sabelli, Vasquez, Vogliacco, Zanoli.
  • Mijlocași: Badelj, Bohinen, Frendrup, Kassa, Masini, Melegoni, Miretti, Pereiro, Thorsby.
  • Atacanți: Accornero, Ankeye, Balotelli, Ekuban, Pinamonti, Vitinha.