Patronul FCSB-ului a dezvăluit că o echipă este gata să-i achite clauza de reziliere mijlocașului, în valoare de cinci milioane de euro. Transferul s-ar putea produce încă din această pauză de mercato.

Potrivit ultimelor informații apărute în spațiul public, pe lista echipelor interesate de Darius Olaru este Genoa, echipa patronată de Dan Șucu. Despre interesul ”Grifonului” a scris Gazzetta dello Sport, iar informația a fost preluată de presa genoveză.

Presa genoveză scrie despre interesul pentru Olaru

”După Ianis Hagi, Genoa are o nouă țintă în România. Gazzetta dello Sport scrie despre interesul pentru playmaker-ul Darius Olaru, născut în 1998, de al FCSB. Contractul expiră în iunie 2028, cu o clauză de cinci milioane de euro. Clubul românesc a confirmat interesul din partea unui club din străinătate, dar sunt multe indicii care duc la ”Grifonul” românesc al lui Dan Șucu”, scrie pianetagenoa1893.net.

Darius Olaru a contribuit decisiv în sezonul precedent la titlul câștigat de FCSB, dar forma sa bună a continuat și în acest sezon. În 30 de partide a marcat de 14 ori, cifră la care se adaugă și șapte pase decisive.

Potrivit site-ului de specialitate Transfermarkt, Darius Olaru este cel mai bine cotat jucător din Superligă, cu o valoare de piață de 7,5 milioane de euro.

Obiectivul lui Șucu la Genoa

Membru în consiliul de administrație la Genoa, Raț spune că datoriile clubului nu sunt o problemă pentru Șucu.

"Obiectivul domnului Șucu și obiectivul lui Genoa este ca Genoa să se autosusțină. Având în vedere că se pot eșalona datoriile, scopul nostru este să facem un club care să se autosusțină.

Sunt bani care vin din drepturile TV, Genoa vinde foarte bine, se joacă cu casa închisă la fiecare meci.

(Genoa) Poate să facă bani și să se suțină singură, ăsta e obiectivul și ăsta e obiectivul și la Rapid", a dezvăluit Răzvan Raț pentru PRO TV (SPORT.RO).