Primele imagini cu noul stadion de 320 de milioane de euro pe care AC Milan il va construi. Ce il face unic in Italia
AC Milan se pregateste pentru o noua era. Va parasi San Siro si isi va construi o noua arena.
Succesul lui Juventus Torino cu noua arena a inspirat-o si pe Milan sa isi dea un restart din punct de vedere al imaginii. Sportiv, clubul trece printr-o criza fara precedent in ultimele 3 decenii. Milan este pe locul 8 in Italia, cu 29 de puncte dupa 21 de etape, la 10 puncte in spatele lui Napoli, locul 3, ultimul care duce in Champions League, joaca mai mereu cu jumatate din tribune goale si cauta sa-si apropie iar orasul de club.
Barbara Berlusconi a venit cu planul unui nou stadion de 320 de milioane de euro. Vrea ca arena sa fie construita chiar in inima orasului si a venit cu un proiect surpriza. Noul stadion al lui Milan ar urma sa fie 100% ecologic, cu un acoperis mobil, pentru a izola fonic perfect stadionul cand sunt meciuri, ca sa nu deranjeze locuitorii din zona.
O alta surpriza - poate neplacuta - este numarul locurilor noii arene. De la 80.000, cat are in prezent San Siro, noul stadion ar urma sa aiba 48.000 de locuri, adica sub National Arena din Bucuresti. In luna martie a acestui an, proiectul va fi adus oficial in discutie, urmand sa primeasca sau nu aprobarea.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News