Radu Drăgușin a numit killer-ul din Italia. "Un războinic!"
Fotbalistul român în vârstă de 19 ani dezvăluie lucruri neștiute despre unul dintre cei mai valoroși jucători din Serie A.
Împrumutat la Sampdoria, Radu Drăgușin e o voce autorizată când vine vorba de caracterizarea jucătorilor de la Juventus, formație de care aparține.
Internaționalul de tineret i-a realizat portretul unuia dintre cei mai valoroși fundași ai lumii, Giorgio Chiellini, fotbalist de la care a învățat multe de când s-a transferat în Italia. Format la Regal Sport, fiul Svetlanei Drăgușin, una dintre cele mai bune baschetbaliste din România de după 1989, a dezvăluit și fața nevăzută a fotbalistului în vârstă de 37 de ani.
Drăgușin: "După meciuri Chiellini devine cea mai caldă persoană"
"Un războinic, deși nu pare! Urmăriți-l atent în timpul meciurilor și veți descoperi foamea cu care se apără și ”răutatea” din defensivă! După meciuri devine însă cea mai caldă persoană posibilă. E căpitanul lui Juve, omul care-i strânge pe toți în jurul lui. Aș vrea să devin în timp jumătate Bonucci-jumătate Chiellini!", a spus Radu Drăgușin, potrivit playsport.ro.
Chiellini are 37 de ani, dar nu se lasă
Maestru al apărării prin toate mijloacele, cu un plasament senzațional și imbatabil în duelurile aeriene, Chiellini a cucerit nouă titluri consecutive de campion al Italiei cu Juventus. Campion european cu Italia anul trecut, jucătorul în vârstă de 37 de ani și-a prelungit contractul cu Juventus după terminarea Euro 2020. Alături de Leonardo Bonucci, Chiellini formează un cuplu de fier în defensiva lui Juve.
Radu Drăgușin, 11 meciuri pentru Sampdoria
Drăgușin e împrumutat de Juventus la Sampdoria pentru a evolua mai des și pentru a câștiga încredere. Anul trecut presa din Italia scria cu stoperul bucureștean e dorit de Ajax Amsterdam. Radu Drăgușin a strâns 11 apariții în acest sezon, trei din postura de titular.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News