Reactia total neasteptata a lui Cristiano Ronaldo dupa ce Higuain si-a pierdut cumpatul in derby si a luat rosu: "Sincer, e de inteles"
Juventus a castigat cu 2-0 derbyul cu AC Milan, cu golurile marcate de Mario Mandzukic si Cristiano Ronaldo. Gonzalo Higuain a ratat un penalty si a fost eliminat.
Juventus continua sa "rupa" Serie A. Torinezii au castigat fara mari emotii si derbyul cu AC Milan, scor 2-0, cu golurile lui Mandzukic si Ronaldo. Gonzalo Higuain, fost la Juve, acum la Milan, a ratat un penalty si a fost eliminat.
Higuain si-a pierdut cumpatul in minutul 83 al partidei si a fost trimis la vestiare de arbitrul Paolo Mazzoleni. Argentinianul nu a parasit terenul inainte de a adresa cateva cuvinte grele, iar presa italiana scrie ca acesta risca o suspendare drastica.
Cristiano Ronaldo a vorbit si el la finalul partidei, declarand ca spera ca Higuain sa nu fie sanctionat prea aspru. Ronaldo a mai spus ca intelege frustrarea lu iHiguain.
"I-am spus sa se calmeze, pentru ca risca o penalizare si mai drastica. Nu a facut prea multe, a fost doar suparat din cauza faptului ca a pierdut. E de inteles. Eu sper sa nu fie sanctionat prea dur", a spus Ronaldo.
"Eu sunt foarte bucuros pentru victorie. Am castigat, eram obligati sa o facem dupa victoria lui Napoli. Am jucat bine, am marcat. Sunt fericit sa pot ajuta aceasta mare familie care este Juventus", a mai spus Ronaldo.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News