Roberto De Zerbi pe val! Laudat si de Pep Guardiola, fostul mijlocas de la CFR face SENZATIE in Serie A: “Adoarme cu gandul la tactici!”
Roberto De Zerbi a devenit antrenorul lui Sassuolo in vara lui 2018.
Sassuolo a invins Lazio cu 2-1 chiar pe Olimpico, anuland orice speranta a romanistilor la titlul de campioana. Golul decisiv a venit chiar in prelungiri, Caputo aducand succesul trupei lui De Zerbi in minutul 91.
Formatia pregatita de fostul jucator al CFR-ului este pe locul 8 in Serie A si mai pastreaza sanse la un loc de Europa League, fiind la 5 puncte in spatele lui Napoli, care are si un meci in minus. Intre cele doua formatii se mai afla si AC Milan, care are 49 de puncte.
Nu doar rezultatele lui De Zerbi au impresionat, ci si deciziile tale tactice. Fostul mijlocas a surprins de la reluarea sezonului prin efectuarea a cel putin 6 schimbari in primul 11, in fiecare partida! Chiar si asa, din 7 meciuri jucate, Sassuolo a pierdut doar unul, iar pe ultimele patru le-a castigat.
Desi Atalanta este considerata cea mai spectaculoasa echipa din Italia, Sassuolo are cel mai bun atac de la reluarea sezonului, cu 18 goluri inscrise.
In 2018, Pep Guardiola vorbea in termeni laudativi despre De Zerbi: “Imi place munca pe care o face De Zerbi, Sassuolo joaca ofensiv”, spunea antrenorul de la Manchester City in cadrul Festivalului Sportului, desfasurat la Trento.
Alfredo Pedulla, celebrul jurnalist sportiv din Italia a comentat si el reusitele lui De Zerbi.
“Daca l-ai vazut pe De Zerbi pe cand juca, intelegi de ce e atat de atent la detalii. Traieste pentru fotbal, se trezeste gandindu-se la scheme de joc, la tactici si adoarme la fel. Timp de 24 de ore pe zi se gandeste la fotbal si asta se vede in calitatea si modernitatea jocului echipei sale”, a spus Pedulla pe Twitter.
Italianul a jucat pentru CFR Cluj intre 2010 si 2012 si a reusit sa inscrie 8 goluri in Gruia. El a castigat eventul cu CFR in 2010 si inca o cupa, in 2012.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News