Suma colosală încasată de AC Milan, din vândutul biletelor la meciul cu Empoli
Cele două echipe s-au duelat în etapa cu numărul 29 din Serie A.
AC Milan - Empoli s-a terminat 0-0. În minutul 89, însă, Olivier Giroud a marcat, dar arbitrajul video a intervenit și a anulat faza, iar ambele formații au împărțit punctele în meciul din primul eșalon al Italiei.
Suma colosală încasată de AC Milan, din vândutul biletelor la meciul cu Empoli
Conform informațiilor oferite de Tuttomercatoweb, pe San Siro au fost peste 70.000 de spectatori la un moment dat. Asta înseamnă că AC Milan a beneficiat de aproximativ 2.1 milioane de euro doar din vândutul biletelor!
Stadionul nu a fost, cu toate acestea, plin. San Siro are o capacitate de aproape 76 de mii de spectatori, iar în septembrie a fost anunțat faptul că din 2024 AC Milan și Inter vor beneficia de o nouă arenă de 1,2 miliarde de euro!
Răzvan Marin, performanță impresionantă la meciul 100 din Serie A! Ce notă a primit românul în Milan - Empoli
O dată cu prezența din AC Milan - Empoli, Răzvan Marin (26 de ani) a bifat meciul cu numărul 100 din Serie A. Performanța a fost remarcată și de jurnaliștii de la Tuttomercatoweb care i-au oferit nota 6 mijlocașului central român, pentru evoluția din meci.
„La cea de-a o suta participare în Serie A, se mițcă liber. Se compară cu doi maeștri ai rolului, precum Bennacer și Tnoali”, au scris italienii de la publicația menționată mai sus.
Răzvan Marin nu a fost integralist. Antrenorul lui Empoli, Paolo Zanetti, l-a înlocuit pe internaționalul român în minutul 78 cu intrarea lui Liberato Cacace (22 de ani).
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News