Deși directorul sportiv Cristiano Giuntoli a dat asigurări că postul lui Thiago Motta nu se află deocamdată în pericol, jurnaliștii italieni scriu că acționarii nu sunt mulțumiți de parcursul echipei din acest sezon și că tehnicianul poate fi pus pe liber, dacă nu se observă o schimbare de atitudine din partea jucători.
Juventus ar avea și o listă scurtă de posibili înlocuitori, pe aceasta aflându-se Gian Piero Gasperini (67 de ani), Igor Tudor (46 de ani), Roberto Mancini (60 de ani), Raffaele Palladino (40 de ani), Roberto De Zerbi (45 de ani) și Stefano Pioli (59 de ani).
Gasperini, Tudor, Mancini, Palladino, De Zerbi și Pioli, pe lista scurtă a lui Juventus
Gasperini poate fi o soluție ideală, după ce a anunțat că nu va mai prelungi contractul cu Atalanta, echipă pe care o pregătește cu succes din 2016. Experimentatul tehnician este născut lângă Torino, a crescut la juniorii lui Juventus, a făcut parte din lotul echipei de seniori (1976-1977) și a debutat în antrenorat la academia "biaconerilor" (1994-2003).
Tudor este liber de contract, după ce a lucrat în ultimul deceniu pentru Hajduk Split, PAOK, Karabukspor, Galatasaray, Udinese, Hellas Verona, Marseille și Lazio. El este un fost mare fundaș al lui Juventus, în tricoul căreia care a strâns 174 de meciuri și 21 de goluri, între 1998 și 2007.
Mancini este liber de contract, după eșecul de pe banca selecționatei Arabiei Saudite. Acesta le-a antrenat cu succes în Italia pe Fiorentina, Lazio și Inter Milano (3 campionate, 4 Coppa Italia, 2 Supercoppa Italiana), dar a avut suuces și cu Manchester City și cu naționala Italiei (Euro 2020 / + 2 locuri 3 în Nations League).
Palladino a fost junior la Juventus și a fost sub contract cu acest club între 2004 și 2008. Ca antrenor le-a antrenat pe Monza și Fiorentina, menținuând-o miraculos pe prima în Serie A și transformând-o pe "Viola" într-una dintre revelațiile acestui sezon.
De Zerbi este cel mai dezirabil nume de pe această listă, iar Juventus îi monitorizează progresul încă din perioada în care o antrena pe Sassuolo. Acesta a preluat Marseille, în vara trecută, ocupând acum locul secund în Ligue 1 și continuând stilul de joc spectaculos impus la Sassuolo, Șahtior Donețk și Brighton.
Pioli a jucat timp de trei sezoane la Juventus, între 1984 și 1987, într-una dintre cele mai de succes perioade din istoria clubului. El are o experiență de peste 20 de ani în antrenorat, conducându-le pe Salernitana, Modena, Parma, Grosseto, Piacenza, Sassuolo, Chievo, Palermo și Bologna, înainte să facă pasul către echipele de top, în 2014, urmând experiențe la Lazio, Inter Milano, Fiorentina și AC Milan. Este acum antrenorul lui Al Nassr, dar are clauză că poate pleca liber, dacă are oferte de la echipe de top din Europa sau de la naționala Italiei.
Cu Motta pe bancă, eliminați din Champions League și Cupa Italiei
Juventus ocupă locul al patrulea în Serie A, cu 49 de puncte acumulate în 26 de etape jucate, pierzând contactul cu Inter Milano (57p), Napoli (56p) și Atalanta (54p) și având emoții în privința ultimului loc de Champions League, cu Lazio (47p) și Bologna (44p) suflându-i în ceafă. Torinezii au ratat calificarea în semifinalele Cupei Italiei, după înfrângerea cu Empoli (1-1, 3-5 după lovituri de departajare), chiar pe teren propriu.
"Bianconerii" s-au clasat abia pe locul 20 în faza grupelor din Champions League, fiind eliminați apoi de PSV Eindhoven (2-1, 1-3 după prelungiri), în play-off-ul de calificare în optimile de finală. Echipa va participa la FIFA Club World Cup 2025, unde face parte din Grupa G, alături de Manchester City, Wydad AC Casablanca și Al Ain FC Abu Dhabi.
Foto - Getty Images