Transfer ratat de cel mai bogat club din lume! A refuzat Newcastle și a semnat cu Inter Milano
Clubul Inter Milano a anunţat, joi, că a obţinut serviciile fotbalistului german Robin Gosens, de la Atalanta.
Gosens a fost împrumutat grupării Inter, cu obligaţia de cumpărare în cazul îndeplinirii anumitor condiţii.
Robin Gosens a fost achiziţionat de Atalanta în iunie 2017, de la Heracles Almelo, în schimbul sumei de 1,16 milioane de euro.
Dacă se va concretiza transferul definitiv la Inter, Atalanta va obţine 25 de milioane de euro, potrivit Football Italia.
Germanul ar urma să câştige la Inter Milano 2,5 milioane de euro pe sezon, plus bonusuri, scrie News.ro.
Gosens, transfer ratat de Newcastle
Despre Robin Gosens s-a scris că este o țintă a celor de la Newcastle United, club care a purtat negocieri cu Atalanta, dar se pare că germanul a preferat să rămână în Italia. ”Coțofenele” au încercat mai multe transferuri importante în această perioadă, dar s-au lovit de multe refuzuri din cauza situației delicate din clasament.
Chiar dacă a fost cumpărat de Fondul Public de Investiții al Arabiei Saudite și a devenit cel mai bogat club din lume, Newcastle este pe loc retrogradabil, cu 15 puncte.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News