Victor Osimhen semnează: "Acord de principiu și cel mai mare salariu din istorie!"

Victor Osimhen semnează: Acord de principiu și cel mai mare salariu din istorie! Italia

Victor Osimhen (24 de ani) a devenit campion cu Napoli în sezonul trecut, iar atacantul nigerian a marcat nu mai puțin de 31 de goluri în 39 de apariții.

După sezonul de vis de la Napoli, Osimhen a primit o ofertă colosală din Arabia Saudită, de la Al Hilal, care i-ar fi pus pe masă un salariu de 200 de milioane de euro pe parcursul a cinci ani de contract, potrivit presei italiene. Totuși, atacantul nigerian ar fi refuzat mutarea, iar Napoli ar fi solicitat oricum o sumă foarte mare de transfer, care s-ar fi ridicat la 200 de milioane de euro.

Victor Osimhen și-a dat acordul pentru prelungirea contractului cu Napoli

Între timp, pentru a-l securiza pe starul nigerian, Napoli a ajuns la un acord cu Osimhen pentru prelungirea contractului până în 2027. TMW scrie că africanul va încasa cel mai mare salariu din istoria clubului: 10 milioane de euro anual, cu bonusuri incluse.

De asemenea, în contract ar urma să fie inclusă și o clauză de reziliere cuprinsă între 140 și 150 de milioane de euro. Napoli și Osimhen ar avea un acord de principiu, iar acum urmează semnarea înțelegerii.

Pentru a-l transfera pe Osimhen, Napoli a plătit 75 de milioane de euro celor de la Lille, în septembrie 2020. Nigerianul s-a dovedit a fi o adevărată mașinărie de goluri, cu 59 de reușite în cele 101 partide jucate.

Actuala înțelegere a lui Osimhen cu Napoli expiră în 2025. Conform noului contract, africanul va rămâne la campioana din Serie A până în 2027.

  • 120 de milioane de euro este cota de piață a lui Osimhen, potrivit Transfermarkt
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!