OFICIAL A ratat titlul olimpic la gimnastică și apoi și-a anunțat retragerea! ”Pentru ultima oară astăzi”

A ratat titlul olimpic la gimnastică și apoi și-a anunțat retragerea! ”Pentru ultima oară astăzi” JO 2024

Campionul mondial Lukas Dauser nu și-a putut arată valoarea în concursul de paralele de la Jocurile Olimpice de la Paris.

Campionul mondial la paralele, gimnastul german Lukas Dauser, a declarat că finala olimpică de luni a fost ultima sa competiţie internaţională la care a luat parte, scrie DPA.

Dauser a terminat pe locul şapte la paralele la JO 2024 de la Paris, după ce o leziune musculară recentă l-a împiedicat să aibă cea mai bună prestaţie în concurs.

A fost desemnat sportivul german al anului

Gimnastul a câştigat titlul mondial anul trecut şi a fost ales sportivul german al anului.

''L-aţi văzut pe Lukas Dauser pentru ultima oară astăzi în competiţiile internaţionale.

În ultimele săptămâni şi luni am ajuns la decizia aceasta: JO 2024 vor fi ultimele întreceri internaţionale la care particip'', a declarat sportivul de 31 de ani, conform Agerpres.

Dauser a spus că va finaliza sezonul intern şi apoi va decide dacă va mai continua să ia parte în concursurile din ţara sa.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!