VIDEO Ali Zein de la Dinamo, în sferturile de finală la Jocurile Olimpice! Egipt, peste campioana olimpică Franța și peste Ungaria, care tremură
Naționala de handbal egipteană scrie istorie la Paris.
Germania, Slovenia şi Egipt s-au calificat vineri seara în sferturile de finală ale turneului olimpic de handbal masculin de la Paris, ale cărui ultime trei bilete vor fi acordate duminică, în ultima etapă din faza grupelor, scrie AFP.
Germanii şi slovenii au obţinut primele două locuri din Grupa A, primii învingând Spania (33-31) graţie şi celor 13 mingi salvate de portarul neamţ, Slovenia învingând Japonia cu 29-28.
Cu 14 goluri reuşite, slovenul Aleks Vlah a ajuns la un punct de recordul de goluri marcate de un jucător într-un meci la turneul olimpic, deţinut de polonezul Jerzy Klempel în 1976 la Montreal.
Ultimele două locuri care duc mai departe se vor disputa între Spania, Croaţia şi Suedia, echipe cu câte 4 puncte fiecare.
Scandinavii, învingători clari în faţa croaţilor (38-27) după o a doua repriză fenomenală (15-18 la pauză), au nevoie doar de un punct împotriva Japoniei, care este eliminată.
Spaniolii se pot mulţumi şi ei cu un egal, datorită golaverajului superior faţă de Croaţia (+2/-7).
În Grupa B, Egiptul (5 puncte) s-a alăturat în sferturi Danemarcei (8 puncte) şi Norvegiei (6 puncte), după ce a învins reprezentativa din ţara fiordurilor (26-25).
În naționala Egiptului este om de bază Ali Zein, de la campioana României, Dinamo.
Franţa (3 puncte), campioană olimpică en titre, şi Ungaria (2 puncte) vor lupta pentru ultimul bilet în sferturi, cu un avantaj pentru "albaştri" care se pot mulţumi cu o remiză.
Rezultatele etapei a 4-a de vineri și clasamentele din grupe
Grupa A
Croaţia - Suedia 27-38
Germania - Spania 33-31
Japonia - Slovenia 28-29
Clasament:
1. Germania 6 puncte (calificată)
2. Slovenia 6 puncte (calificată)
3. Suedia 4 puncte
4. Spania 4 puncte
5. Croaţia 4 puncte
6. Japonia 0 puncte
Grupa B
Ungaria - Danemarca 25-28
Argentina - Franţa 21-28
Norvegia - Egipt 25-26
Clasament:
1. Danemarca 8 puncte (calificată)
2. Norvegia 6 puncte (calificată)
3. Egipt 5 puncte (calificată)
4. Franţa 3 puncte
5. Ungaria 2 puncte
6. Argentina 0 puncte.
Agerpres
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News