"Am dat tot. Dacă mai era, nu mai puteam!" Ancuţa Bodnar şi Simona Radiş, discurs sincer după argintul olimpic

Am dat tot. Dacă mai era, nu mai puteam!  Ancuţa Bodnar şi Simona Radiş, discurs sincer după argintul olimpic JO 2024

Canotoarele române Ancuţa Bodnar şi Simona Radiş s-au clasat pe locul doi în proba de dublu vâsle feminin, joi, la Jocurile Olimpice de la Paris.

La finalul meciului, fetele au dezvăluit că au dat totul pentru a urca pe podium la Olimpiadă.

"Pot să spun cu toată mândria că am dat efectiv totul. Dacă ar mai fi fost, nu aș mai fi putut. Nu sunt supărată. Sunt fericită că am luptat și nu am renunțat. Pentru noi a fost un an foarte dificil și e bine să nu uităm să ne bucurăm de competiție în sine, pentru că dacă am alerga după aur, am face degeaba sport", a spus Simona Radiş după finală.

"Ne bucurăm că am reușit să obținem acest rezultat. O să încercăm să facem o cursă foarte bună și la 8+1. Pentru noi nu s-au încheiat Jocurile Olimpice. Ne vedem pe 03 august", a spus și Ancuţa Bodnar.

Nouă echipaje în Finalele A la JO de la Paris

Campioanele olimpice de la Tokyo au condus la 1.000 de metri, dar au încheiat pe locul secund, în 6 min 50 sec 69/100, fiind devansate pe final de Noua Zeelandă (Brooke Francis, Lucy Spoors), la doar 14/100 (6:50.45).

Bodnar şi Radiş deţin de la Tokyo cel mai bun timp olimpic al probei (6:41.03).

România a calificat nouă echipaje în Finalele A la JO de la Paris din cele douăsprezece pe care le-a avut: dublu vâsle feminin - categorie uşoară, dublu rame feminin, dublu rame masculin, patru rame masculin, dublu vâsle masculin, dublu vâsle feminin, patru rame feminin, opt plus unu feminin, opt plus unu masculin.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!