Americanii au făcut scandal, după ce TAS a decis să-i retragă bronzul lui Jordan Chiles: "România? Niște plângăcioși!"
Decizia Tribunalului de Arbitraj Sportiv (TAS) de a restitui medalia de bronz gimnastei românce Ana Maria Bărbosu, după ce inițial aceasta fusese acordată americancei Jordan Chiles, a stârnit un val de nemulțumire și controverse în rândul suporterilor și oficialilor americani.
Totul a început după ce Bărbosu a obținut inițial un punctaj de 13.700 în finala de la sol a Jocurilor Olimpice de la Paris, un punctaj ce părea să îi asigure un loc pe podium.
Cu toate acestea, în urma unei contestației depuse de echipa lui Jordan Chiles, nota americancei a fost majorată de la 13.666 la 13.766, ceea ce a determinat retrogradarea Anei Maria Bărbosu pe locul al patrulea.
În urma acestei modificări, Federația Română de Gimnastică (FRG) și Comitetul Olimpic și Sportiv Român (COSR), sprijinite de legenda gimnasticii Nadia Comăneci, au făcut apel la TAS, contestând validitatea contestației depuse de Chiles din cauza depunerii tardive a acesteia.
TAS a stabilit că solicitarea depusă de echipa americană a fost făcută după termenul regulamentar, astfel încât medalia de bronz a fost restabilită Anei Maria Bărbosu, iar Chiles a fost retrogradată pe locul cinci.
Americanii au făcut scandal, după ce TAS a decis să-i retragă bronzul lui Jordan Chiles
Decizia a declanșat reacții puternice în rândul fanilor americani, unii considerând că medalia obținută de România este nemeritată. Pe platformele de socializare, mulți au criticat procedura și au acuzat FRG că a obținut medalia prin presiuni și nu pe baza meritului sportiv.
„De necrezut! Ce naiba? Medaliile României ar trebui să aibă un asterisc care să indice că au fost obținute doar pentru că s-au plâns până când au obținut ce au vrut”, a scris un utilizator Twitter.
De asemenea, fanii au criticat și Federația Internațională de Gimnastică (FIG) pentru acceptarea contestației echipei americane după expirarea termenului regulamentar. Un alt utilizator a scris: „FIG a greșit acceptând contestația lui Chiles după ce a trecut un minut din termenul limită.”
"România a văzut cât de complicată este situația și a decis să o facă și mai complicată, incredibil!"
"De necrezut!"
"Să îi ia naiba pe arbitri!"
"România? Niște plângăcioși!"
"Furt pe față, hoție fără limite și la cel mai înalt nivel", au fost câteva din miile de comentarii postate de suporterii nemulțumiți.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News